Carol al II-lea al României. Regele trădat

Carol al II-lea al României. Regele trădat
thumb
Preț: 34,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 496
Categoria: Carti istorie

DESCRIERE

„Carol al II-lea aparţine istoriei României, asupra căreia a domnit zece ani şi încă într-o perioadă fastă, într-un moment de culme al destinului naţional. În perspectiva a peste şaizeci de ani de la dispariţia sa, el rămâne o personalitate fascinantă, cu merite şi cu defecte. I se pot reproşa şi crime, dar trebuie recunoscută şi opera sa de construcţie. Nu i se poate imputa că n-a fost român, căci şi-a iubit ţara, neîndoielnic, în felul său, ca fiind a lui. Oricum, locul său, ca al oricărui conducător al acestei ţări, se cuvine a fi în cartea de istorie a românilor, şi doamna Marcou îşi aduce contribuţia în largă măsură prin lucrarea domniei sale la această firească reaşezare.” Acad. Dan Berindei

„Două portrete dificil de reconciliat — pe de o parte, prinţul instruit, erudit şi inventiv, pe de alta, bărbatul la cheremul unei femei isterice. O contradicţie fundamentală între moştenitorul tronului, atât de iubit şi de aşteptat în ţara lui, în care se punea speranţa tuturor, şi bărbatul îndrăgostit nebuneşte de o persoană mai mult decât comună, evident bântuită de capricii.” Lilly Marcou

Limba: romana
Nr. pagini: 496
Dimensiuni: 13X20
An aparitie: 2015

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0229 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.