Cum suntem. O psihologie a rutinei

Cum suntem. O psihologie a rutinei
Preț: 39,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-973-50-5631-5
Editura:
Anul publicării: 2020
Pagini: 304

DESCRIERE

Cum suntem. O psihologie a rutinei

Vincent Deary

Cum suntem. O psihologie a rutinei - Vincent Deary
 
... trăim, fiecare, în câte-o lume mică. La începutul celor mai multe dintre filme ni se prezintă un statu-quo, mai exact un statu-quo ante bellum, o situaţie anterioară. Vedem o viaţă aşezată într-o rutină confortabilă, o lume mică, al cărei sfârşit e pe aproape. În limbajul scenariştilor, acestei lumi normale, care se va sfârşi curând, i se zice Actul Întâi, iar „incidentul provocator“este evenimentul care va precipita intrarea în Actul Doi, în războiul schimbării şi adaptării. Şi, de obicei, preferăm să rămânem în starea de confort şi tihnă garantată.
 
E nevoie de ceva foarte important ca să fim scoşi din această stare – o chemare căreia nu putem să nu-i dăm ascultare, un imperativ copleşitor. Sau poate că suntem împinşi de la spate. Dar uneori se întâmplă. Lucrurile se schimbă. Cineaştilor le place să încheie rapid Actul Întâi şi să treacă la spectacolul schimbării şi adaptării. Acolo este drama, pentru asta am dat banu’.
 
În viaţă, la fel ca în această carte, echilibrul este diferit. Actul Întâi, viaţa noastră normală, tinde să dureze mai mult. Aşa ne place să fie. Suntem creaturi ale obişnuinţei şi trăim în lumi suficient de mici pentru a ajunge să le cunoaştem mersul şi să ne stabilim în ele căi familiare. În afară de cazul în care nu ne simţim în largul nostru, în care ne tulbură ceva dinăuntru sau din afară, avem tendinţa de a ne strădui să menţinem lucrurile aşa cum sunt. Acesta este subiectul Actului Întâi din cartea de faţă – Repetarea –, modul în care noi, creaturi ale obişnuinţei, ne străduim să stabilim şi să menţinem căile vieţii noastre.
 
Aceste căi ale vieţii, această rutină, nu reprezintă doar obişnuinţa de a gândi şi de a face aceleaşi lucruri în acelaşi fel, cu toate că, fireşte, este vorba şi de asta. Dar obiceiurile noastre nu sunt stabilite doar intern, în muşchi şi nervi. Aşa cum păsările îşi întăresc cuibul cu pene, şi noi ne întipărim căile vieţii în locurile în care trăim. Bătătorim cărări prin lumea noastră şi ne înconjurăm de alţii, triburile noastre, care acţionează ca nişte oglinzi, amintindu-ne cine suntem şi ce facem.
 
Acestea, aşadar, sunt elementele micilor noastre lumi: obiceiurile, rutina, oamenii, locurile şi lucrurile cu care ne-am obişnuit şi cu care ne simţim bine. Acesta este teritoriul primei părţi din această carte, de aici începe călătoria. Dacă vreţi să fim ştiinţifici, şi vom fi pe alocuri, dar nu de o manieră intimidantă, am putea numi această parte homeostază...
 
CUPRINS:
 
Lista ilustraţiilor
Introducere                
1. Calea bătută    
 
ACTUL ÎNTÂI: REPETAREA
2. Automatul        
Partea întâi - Iscusinţa        
Partea a doua - Esenţa        
Partea a treia - Pauza de gândire        
3. Regulamentul intern        
Partea întâi - O cameră separată         
Partea a doua - Camerele comune        
4. Cosa Nostra        
5. Veşti de Altundeva    
    
ACTUL DOI: SCHIMBAREA
6. Primele impresii    
7. A doua natură            
8. Vrăjit        
9. Dansând deja             
Partea întâi - Reacţie şi răspundere    
Partea a doua - Numirile şi chemarea        
Mulţumiri    

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0374 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.