E doar în capul tău. Povești adevarate despre boli imaginare

E doar în capul tău. Povești adevarate despre boli imaginare
Preț: 45,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-40-0817-6
Editura:
Anul publicării: 2021
Pagini: 296
Format: 160 x 200

DESCRIERE

E doar în capul tău. Povești adevarate despre boli imaginare

Suzanne O’Sullivan

Vedem peste tot exemple care ne arată cum mintea ne influențează corpul – plângem când suntem triști sau fericiți, ne înroșim când simțim rușine, ne crește pulsul când întâlnim persoana de care suntem îndrăgostiți. Dar ce se întâmplă dacă acest tip de răspuns fizic normal la emoții nu mai funcționează corespunzător? Peste o treime din cei care consultă medicul de familie prezintă simptome care nu au o explicație medicală, ci o cauză emoțională. Și când se pune problema diagnosticului, „E doar în capul tău" e ultimul lucru pe care vrem să-l auzim, și pe care medicii vor să-l spună.

Suzanne O'Sullivan ne permite să explorăm lumea bolilor psihosomatice, să întâlnim pacienții ei și să le înțelegem suferința, să privim în străfundurile condiției umane, la secretele pe care toți suntem capabili să le păstrăm față de noi înșine și să credităm legătura intimă și extraordinară care există între minte și corp.

Suzanne O'Sullivan este medic neurolog și face parte din echipele specializate în epilepsie din cadrul spitalului Royal London, al Spitalului National de Neurologie și al Societății de Epilepsie. Lucrează cu pacienți cu tulburări psihogene, dar și cu pacienți bolnavi de epilepsie.

- Am vorbit cu ceilalți pacienți cu epilepsie, au exact aceleași simptome ca mine. Cum poate să nu fie epilepsie?
N‑am răspuns. Mai purtaserăm discuția asta.
Psihiatra îmi spusese că Shaun nu era nici depresiv, nici anxios, dar îmi spusese și o altă poveste. Cu un an înainte să înceapă crizele, un adolescent de la școala unde preda Shaun l‑a acuzat că l‑ar fi lovit. Shaun a pledat nevinovat. Elevul a spus că erau singuri atunci când se întâmplase. Fără dovezi în favoarea lui, Shaun a fost suspendat.

Suzanne O'Sullivan


Dacă ai stat numai în casă timp de un an, ți‑ai pierdut slujba și ți s‑a destrămat relația, nu este greu de înțeles că eticheta „gripa tânărului corporatist" nu‑ți cuprinde toată experiența. Văd acest lucru frecvent în cabinet, atunci când le spun pacienților că nu epilepsia este cauza crizelor lor. Am avut parte de multe conversații care au decurs cam așa:
— Crizele pe care le aveți sunt numite crize non‑epileptice psihogene.
— Deci acum mă faceți psihopat, nu?
— Știți că nu asta vreau să spun.
— Și ce‑i spun șefului?

Suzanne O'Sullivan



Cuprins


1. Lacrimi
2. Pauline
3. Matthew
4. Shahina
5. Yvonne
6. Alice
7. Rachel
8. Camilla
9. Râs

Mulțumiri

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0264 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
7.4.26