Polly și Buster Misterul pietrelor magice

DESCRIERE
Polly și Buster
Misterul pietrelor magice
Sally Rippin
Sally Rippin a scris peste 60 de cărţi pentru copii, vândute în 4 milioane de exemplare în întreaga lume. Ce-ai face dacă toţi oamenii ar crede că prietenul tău cel mai bun e periculos? Locuitorii din Oraşul Lunii Negre sunt convinşică vrăjitoarele şi monştrii n-ar trebui să fie prieteni, fiindcă sunt atât de diferiţi. Însă, după o aventură ca-n filme în minele interzise din Valea Adâncă, unde îi cheamă trei pietre magice, Polly şi Buster demonstrează că prietenia adevărată e mai puternică decât prejudecăţile adulţilor.
Misterul pietrelor magice este cea mai bună lectură pentru copiii care au învăţat deja să citească singuri. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, cel de-al doilea volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme complexe precum relaţiile de familie, cum să faci faţă pierderii cuiva drag, dificultăţile de învăţare, loialitatea, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile, pe care le tratează pe înţelesul celor mici. O poveste plină de farmec despre unele dintre cele mai importante valori din viaţa unui copil.
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 38,38 lei
- 20,00 lei
- 40,00 lei
Promoţii
-- 17,50 lei19,90 lei (-12,06%)
- 62,00 lei68,68 lei (-9,73%)
- 35,00 lei38,30 lei (-8,62%)
Asistenţă online
-![]() |
Suntem deconectați |
RECENZII