Prezenta, intimitatea experientei, vol 2
DESCRIERE
există ceva, în Experienţa voastră, care să nu se schimbe?
Un singur "lucru" nu se schimbă, iar acesta sunteţi voi. Aceasta este iubirea în căutarea căreia vă aflaţi.
Nu o veţi găsi, însă, niciodată pentru că deja şi pentru totdeauna, sunteţi această iubire – "totdeauna" perceput nu ca un interval de timp, ci ca un etern acum. Căutarea înseamnă, prin urmare, însăşi negarea prezenţei iubirii. Căutând-o, o obligaţi să pară ascunsă sau pierdută.
Sinele vostru, Prezenţa Conştientă, nu este supus schimbării. Voi sunteţi aceea după care tânjiţi, iar dorinţa voastră se îndreaptă către această prezenţă a iubirii însăşi, subtil ascunsă de convingerea că este absentă, că este un obiect care poate fi pierdut şi, ulterior, regăsit.
Cu alte cuvinte, iubirea pe care o căutaţi este prezentă chiar acolo, în dorinţa voastră de a o găsi. Cu toate acestea, dorinţa voastră de a găsi iubirea văzută ca un obiect situat în viitor, oricât ar fi de subtilă, vă ascunde prezenţa ei în voi, ca fiind voi înşivă.
"Doamne, Tu eşti iubirea cu care Te doresc."
Fragment din carte
Tot ceea ce există, se întoarce în Prezentă
Aceasta este o carte despre cunoaştere, despre a fi şi a iubi ceea ce "este" cu adevărat, nu ceea ce "pare a fi". Pentru a iubi ceea ce "pare a fi" este întotdeauna necesar un efort, iar pentru a iubi ceea ce "este" cu adevărat, din nou, este întotdeauna necesar un efort.
Efortul subtil de a nu iubi ceea ce "este" cu adevărat, este cunoscut drept "sine separat". Iar ceea ce nu este iubit, este cunoscut drept "lumea exterioară".
"Sinele separat" şi "lumea exterioară", care sunt de regulă concepute ca fiind entităţi separate de sine stătătoare, sunt două aspecte inseparabile ale aceleiaşi lipse de iubire.
Ceea ce numim lume exterioară, este pur şi simplu absenţa iubirii. În iubire, lumea exterioară separată, inclusiv toate celelalte persoane şi toate celelalte obiecte aparente, şi sinele interior separat, se dizolvă, lăsând să existe numai intimitatea continuă şi netulburată a purei experientizări.
În Experienţă, nu există relaţii. O relaţie ar necesita participarea a cel puţin două entităţi sau obiecte. Iubirea se manifestă în absenţa acestor entităţi sau obiecte aparente.
Iubirea este prăbuşirea tuturor graniţelor şi a separaţiei care au părut să menţină entităţile şi obiectele separate şi în relaţionare.
Cu alte cuvinte, dispariţia sinelui separat şi a iubirii, sunt sinonime. De aceea în artă şi literatură iubirea şi moartea sunt, adesea, strâns asociate.
…………………………….
…unul dintre lucrurile cele mai dificil de înţeles de către sinele separat aparent este faptul că nu există o reală ignorare. De fapt, lucrul acesta nu poate fi sesizat de către sinele separat pentru că el este însăşi negarea acestei înţelegeri.
Numai atunci când sinele separat aparent şi lumea exterioară aparentă sunt dizolvate în iubire şi înţelegere, devine limpede că acestea nu au existat niciodată cu adevărat de la bun început.
Nu este niciodată cu putinţă să iubim o fiinţă sau un obiect. Iubirea este definită chiar prin însuşirea sa de necondiţionalitate.
Cum ar putea un obiect intermitent să fie cel care oferă sau cel care primeşte ceva ce este mereu prezent?
CUPRINS
Introducere: Intimitatea continuă şi netulburată a Experienţei
Întâietatea Prezenţei ... 12
Cunoaşterea şi iubirea sunt Una ... 17
Puritatea Experienţei ... 20
"Eul" pur al Conştienţei ... 24
Conştienţa şi obiectele ei aparente ... 29
Centrul imaginar al percepţiei ... 37
Imaginara naştere a sinelui şi a lumii ... 43
Noi nu ne-am născut ... 47
Iubirea este însăşi esenţa Experienţei ... 54
Tot ceea ce există, se întoarce în Prezenţă ... 57
Tot ce ne-am dorit vreodată ... 60
Nenumăratele Nume ale lui Dumnezeu ... 65
Se află lumea în interiorul nostru? ... 69
Umbra sinelui separat ... 73
Fiinţarea Sinelui şi fiirea lucrurilor ... 77
Realitatea nu este misterioasă ... 81
Conştienţa se cunoaşte întotdeauna pe sine ... 85
Nu există o reală ignorare ... 91
Nimic nu dispare vreodată ... 94
Conştienţa pură şi netulburată ... 96
Funia arsă ... 98
Adevărata revoluţie ... 103
Conceptualizarea Conştienţei ... 106
Prezenţa se găseşte numai pe sine ... 110
Alcătuirea identităţii ... 114
Absolut şi intim, Unul ... 117
Nu pierdem niciodată un prieten ... 123
A rămâne în mod conştient ca Prezenţă ... 128
Prezenţa emană în exterior Lumea ... 132
Devoţiunea ... 134
Cel care întruchipează bolta ... 137
Aparenta uitare a fiinţei noastre ... 139
Starea naturală de deschidere şi transparenţă ... 145
Lucrul de care putem fi siguri ... 148
Recunoaşterea fiinţei ... 151
Cine există? ... 155
Aceasta este înţelegerea absolută? ... 159
Disoluţia gândirii în propria sa substanţă ... 162
Care este scopul vieţii? ... 167
Germenii separaţiei ... 169
Dăruirea a tot şi a toate, Prezenţei ... 172
Iubirea se cunoaşte numai pe sine ... 175
Persoană, martor, substanţă, Prezenţă ... 177
Nu ne este cunoscut tot ceea ce este ... 181
Numai absoluta intimitate există ... 184
Realitatea mereu prezentă a existenţei ... 191
Dependenţă şi nondualitate ... 194
Nimeni nu are, nu deţine şi nu alege nimic ... 203
Experientizarea de sine a Experienţei ... 206
Limba: romana
Nr. pagini: 216
Dimensiuni:
An aparitie: 2014
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 31,50 lei
- 40,00 lei
- 42,42 lei
Promoţii
-- 88,20 leiPRP: 90,00 lei
- 34,20 leiPRP: 38,00 lei
- 78,85 leiPRP: 83,00 lei
RECENZII