Se intorc mortii acasa

Se intorc mortii acasa
thumbthumb
Preț: 40,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Anul publicării: 2014
Pagini: 322

DESCRIERE

Se intorc mortii acasa - Cornel Constantin Ciomazga


...unul dintre cei mai importanti publicisti ai anilor '90, intemeietor si director al unor publicatii si al primelor posturi de radio private din Romania, profesor la Facultatea de Jurnalistica, mentor al unor mari gazetari de astazi, Cornel Constantin Ciomazga se retragea prin anii 2000 in chiliile unor manastiri pentru a iesi de acolo cu o carte care avea sa sparga tiparele, devenind in foarte scurta vreme best-seller.

De atunci si pana acum cartea sa LUCRAREA a fost declarata de mai multe ori "cel mai cautat roman romanesc postrevolutionar”, tirajele epuizandu-se de fiecare data cu rapiditate. Timp de zece ani scriitorul a stat din nou retras prin sihastrii si locuri tainice, numai de el stiute, pentru ca acum sa revina, iata, cu o noua carte ce se anunta a fi cu mult mai ravasitoare decat cea dintai.

Un subiect "imprumutat tot din realitate”, cum spune autorul, avand ca personaje principale un calau si victima sa. Un fost tortionar comunist si cea mai opresata victima a lui se intalnesc dupa zeci de ani, fiecare cu viata sa terifianta, spre a trai impreuna o experienta "de legenda”. Incredibilul vazut de aproape, uneori chiar din interior, descris cadru cu cadru, intr-o formula literara neobisnuita, va face din cartea scriitorului Cornel Constantin Ciomazga nu doar un best-seller, ci istorie prin… istoria restituita astfel.

Cainta, cainta. Pocainta, Pocainta.

A doua zi, precum ma intelesesem cu Petre, ne-am intalnit la intrarea in Gradina Botanica. Era o zi de iulie tocmai potrivita pentru o plimbare si o sedere de cateva ceasuri intr-un astfel de loc.

Am convenit sa ne vedem, pe cat cu putinta, in fiecare zi, afundandu-ne in trecuturi spre a cauta sa intelegem diacronia prezentului.


In om e inchisa enigma universului, afirma Parintele nostru Daniil de la Rarau. Dezlegarea aceasta se face insa prin Hristos . Hristos este libertatea in suferinta, in vreme ce Antihristul este fericirea in constrangere.

Parca nicicand Planeta n-a respirat mai necesar indemnul Botezatorului "Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia Cerurilor!" Si parca niciodata omenirea n-a fost mai ignoranta fata de substantialitatea acestui indemn si fata de toate celelalte mesaje centrate pe apelul la pocainta, repetate de nenumarate ori de Mantuitorul Hristos si de catre Apostoli.

Am langa mine prototipul automutilatului. Omul care a pierdut esenta vocatiei umane: asemanarea cu Dumnezeu.

Sfintii Parinti il privesc pe om ca pe acea faptura creata de Dumnezeu dupa Chipul Sau, menita sa-si dobandeasca asemanarea cu El spre a deveni, conform naturii sale, el insusi dumnezeu prin Har.
Omul s-a indepartat insa de Dumnezeu, despartindu-se in fapt de sinele sau autentic, de aproapele sau, de semenii sai, pierzandu-se instrainat in salbaticia fantasmelor unei lumi create de el. O lume a lacomiei, a iubirii de bani si de bogatii, a maniei si agresivitatii, a patimilor legate de sexualitatea exacerbata, a fricii, a tristetii, a falselor valorizari ale eului si, desigur, a deznadejdii. Sunt toate acestea maladiile omului cotropit de iubirea de sine, de antropolatria suprimatorie, de egocentrismul extreminator."

"Ia aminte spre mine si ma asculta; mahnitu-m-am intru nelinistea mea si m-am tulburat de glasul vrajmasului si de necazul pacatosului. (Psalmul 54, 2)


Fragmente din carte:


…mă cheamă Petre şi sunt moroi. Confirmă asta mutra mea? Nu trebuie să mă priveşti prea atent pentru ca să te convingi. Poţi buimăci. Sunt vânăt-verzuliu, uscat, miros a mucegai, vin de la ţântirim...

Citeşte aci, scrie la jurnal, sunt... oficial, ca să zic aşa. Apropo, dă-mi o ţigare, să mai ostoim mireasma de mormânt până citeşti... N-ai? Mă duc să caut prin apropiere şi mă-ntorc. Citeşte, citeşte!

Insolit. Comic şi dramatic egal. Sinistru chiar. Realitatea împinsă la limita elucubraţiei. A neverosimilului.

E trist când unora viaţa le joacă un renghi şi-i trimite în lumea celor reci. Dar cu adevărat cinic este când altora moartea le joacă festa şi-i trimite, retur, pe tărâmul celor calzi.

O astfel de dramă cumplită „trăieşte" un om al cărui nume nu mai contează.

Totul a început de la nişte peşte pe care i l-a adus un nepot. Sofia i-a preparat o saramură.. Mămăliga încinsă, pofta... mare, vederea cam slabă, un os a scăpat şi... s-a-nfipt, desigur, în gât .

Tuse, lipsă aer, apă-apă, pumni după ceafă, hâc-hâc şi s-a prăbuşit cătai melteanul. Până să se ducă femeia să aducă pe cineva sau să cheme o maşină, s-a şi cam fâstâcit, omul în vârstă şi bolnav de inimă, a început să se răcească.

Agitaţie, ţipete, vecini, telefoane, jip-jap, „dă-i cu apă", „pune-i oţet"„deschide-l la gât", „apasă-l pe piept", „respiraţie gură la gură", „respiraţie absentă!" „ce mai, aprinde repede o lumânare!" „gata cu bietul om."

A venit legistul, a constatat decesul şi, ca mai toţi autopsierii, „om cu suflet", s-a gândit că şi aşa „muşteriul" suferise cu inima, „ce rost ar mai avea necropsia?"

Au fost făcute toate pregătirile şi, după trei zile, cum e rânduiala, gata: „la loc cu verdeaţă într-o criptă - la cavou.

Calvarul abia avea să înceapă. Hurducăielile de pe drum, umezeala şi timpul au făcut ca osul pricinos să se mai înmoaie şi să plece din gât.

Omul intrase de fapt într-o moarte clinica iar nu într-una demnă de un „tratament" atât de complex cu „Gropatin”, „Popatin", „Lopatin" şi ,Amin-Amin".

După câteva zile si-a revenit… întuneric beznă. O cutie strâmtă, miros de vin, untdelemn, flori uscate... A leşinat din nou. A mai tras un pui de somn, că doar d-aia fusese dus acolo şi, peste un timp, iar s-a trezit.

De data asta, mai „familiarizat" niţel cu mediul, devenise ceva mai „tare". A bătut cu pumnii în capac, a strigat, s-a zbătut, dar cine să-l audă? Avea să constate strigând, că de „dincolo" nici ecoul nu se mai întoarce.

S-a gândit mai apoi că poate ar fi mai bine să împingă în capac, întorcându-se pe burtă. Zadarnic. îşi făcuse un soi de program: dormea, se trezea, striga şi bătea. Bătea şi striga, apoi iarăşi adormea şi iarăşi se trezea. O zi, două, trei... în a douăzeci şi una, sâmbătă, pomenirea morţilor. O femeie, tocmită pentru asta, s-a dus să tămâieze criptele.

I-a îngheţat sângele în vine când a auzit strigăte şi bubuituri venind de dincolo de piatra pe care tocmai o tămâia.

A azvârlit căţuia, chibriturile, lumânările şi tămâia şi a rupt-o la fugă, că de-ar fi fost pe pista unui campionat de atletism le-ar fi zis campionilor, uitându-se în urmă după ei: „Molâilor”.

S-a dus femeia, îngrozită cum era, să caute groparii cimitirului. Da, numai că în zilele de sărbătoare şi mai cu seamă în cele de pomenire a morţilor, cu atâta tămâie, lumânări şi păhăruţe groparii devin atât de „afumaţi", încât cu greu mai întrevăd realitatea.

Auzind că dintr-un cavou răzbat bătăi şi strigăte, au pufnit în râs sughiţând: „Hâc! ”

Aiurea. Cine să bată, hâc! Aici nu mai bate, hâc, nimeni nimic. Numai clopotele rar şi noi, hâc... cuiele. Hai, totuşi, hâc, să vedem!"

S-au dus, au ascultat şi, într-adevăr, se auzeau bătăi şi strigăte. „Veseli" cum erau, n-au mai chemat poliţia sau procuratura, au pus mâna pe târnăcoape, au desprins placa de la criptă şi l-au scos din copârşeu pe mort întreg şi viu, în costum nou şi cu pantofii neumblaţi.

„Bravo, neică! Bine că trăieşti. Ia colea un bilet de tramvai şi du-te acasă. O să te întorci tu la noi altădată". „Mortul" a luat biletul, neştiind cum să le mulţămească groparilor pentru gestul lor uman, apoi a pornit agale spre casă, fluturându-şi mânecile costumului neprobat la cumpărare, pe care, de bucurie, n-apucase încă să le suflece. Se gândea ce surpriză le va face alor lui când l-or vedea viu, din nou printre ei.

Primul sentiment contradictoriu l-a probat în tramvai, când s-a făcut gol în jurul lui. Apoi în faţa blocului, unde locuise. O droaie de copii se jucau zgomotoşi până când, câţiva, recunoscându-l, au tulit-o, strigând cu disperare: „Mortul, mortul!" într-o clipă nu mai era unul.

Mortul a urcat la etajul întâi, gândindu-se că s-ar putea să nu-i fie prea simplu nici soţiei. A sunat la vecinul Florică. Fuseseră prieteni. Ani de zile jucaseră table, stând la un păhărel. Şi apoi, acesta era bărbat.

Ei bine, dar în loc să vină Florică la uşă, prin vizor a privit soţia lui. Mortul stătea în faţa uşii cu o expresie binevoitoare. De dincolo de uşă s-a mai auzit doar... „Doamne!" Şi femeia a căzut.

In câteva clipe Florică a întredeschis uşa la limita lanţului de siguranţă, îngânând bâlbâit: „Vevere, vevezi-ţi de treabă şi pleapleacă de unde-ai vevenit, că mă duc şi fac …

Limba: romana
Nr. pagini: 322
Dimensiuni: 14X20
An aparitie: 2014

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0479 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.