Tu esti placebo - Joe Dispenza

Tu esti placebo - Joe Dispenza
Preț: 64,00 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 978-606-913-976-9
Anul publicării: 2022
Ediția: 3
Pagini: 432

DESCRIERE

Tu esti Placebo

Cum sa iti transformi mintea in maretie, facand-o sa conteze

Joe Dispenza

 

Prin cartea Tu esti placebo, Joe Dispenza isi propune sa treaca dincolo de cunoasterea comuna si sa exploreze in profunzime, intr-un stil inteligibil si pe intelesul tuturor, stiinta din spatele schimbarilor produse in organism ca urmare a efectului placebo.

Cu toate acestea, cartea evita sa poarte cititorul printr-o istorie lunga si fada a placeboului, vazut de cele mai multe ori ca o anomalie sau ca un fenomen straniu si deloc lesne de explicat...

Din carte:

Efectul placebo în corp

In 1981, într-o zi rece de septembrie, un grup de opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani, s-a urcat în câteva camionete şi s-a îndreptat către o mănăstire din Peterborough, New Hampshire, situată la nord de Boston, la două ore de mers cu maşina.

Bărbaţii urmau să participe la o retragere spirituală de cinci zile, unde li s-a cerut să pretindă că erau din nou tineri - sau cel puţin cu 22 de ani mai tineri decât la vremea aceea.

Retragerea a fost organizată de către o echipă de cercetători, condusă de dr. Ellen Langer, psiholog la Harvard, care avea să ducă alt grup de opt bărbaţi în vârstă în acelaşi loc, în săptămâna următoare.

Bărbaţii din al doilea grup, grupul de control, au fost rugaţi să îşi amintească în mod activ despre cum era când erau cu 22 de ani mai tineri, dar să nu pretindă că nu aveau vârsta lor actuală.

Când bărbaţii din primul grup au sosit la mănăstire, s-au pomenit înconjuraţi de tot felul de indicii ambientale care să îi ajute să recreeze vremurile trecute.

Aceştia au răsfoit vechi numere ale revistelor Life şi Saturday Evening Post, au privit filme şi emisiuni de televiziune care fuseseră populare în 1959, şi au ascultat înregistrări cu Perry Como şi Nat King Cole la radio.

De asemenea, au discutat despre evenimente „de actualitate", cum ar fi ascensiunea la putere a lui Fidel Castro în Cuba, vizita premierului rus Nikita Hruşciov în Statele Unite şi chiar performanţele celebrului jucător de baseball Mickey Mantie şi meciurile de box ale marelui Floyd Patterson.

Toate aceste elemente au fost inteligent concepute pentru a-i ajuta pe bărbaţi să îşi închipuie că erau într-adevăr cu 22 de ani mai tineri.

După fiecare retragere spirituală de cinci zile, cercetătorii făceau mai multe măsurători şi comparau rezultatele cu cele pe care le obţinuseră înainte de începerea studiului.

Corpurile bărbaţilor din ambele grupuri erau din punct de vedere fiziologic mai tinere, atât din punct de vedere organic, cât şi funcţional, deşi starea celor din primul grup de studiu (care au pretins că sunt mai tineri) s-a îmbunătăţit semnificativ mai mult decât cea a persoanelor din grupul de control, care doar şi-au amintit tinereţea.

Cercetătorii au descoperit îmbunătăţiri la nivelul înălţimii, greutăţii şi mersului. Bărbaţii au devenit mai înalţi pe măsură ce şi-au îndreptat poziţia corpului, articulaţiile le-au devenit mai flexibile, iar degetele mai lungi, odată cu diminuarea artritei.

Vederea şi auzul le-au devenit mai bune, iar puterea de prehensiune li s-a îmbunătăţit. Memoria li s-a ascuţit şi au obţinut punctaje mai bune la testele de cogniţie mentală (primul grup îmbunătăţindu-şi punctajul cu 63% în comparaţie cu 44% pentru grupul de control). In acele cinci zile, bărbaţii au devenit literalmente mai tineri, chiar sub privirile cercetătorilor.


Demistificarea ADN-ului

Imaginează-ţi o scară sau un fermoar răsucit într-o spirală şi vei avea o imagine destul de exactă asupra modului în care arată acidul dezoxiribonucleic (mai cunoscut sub denumirea de ADN).

Depozitat în nucleul fiecărei celule vii din corpul nostru, ADN-ul conţine informaţia brută sau instrucţiunile care ne fac cine şi ce suntem (deşi, după cum vom vedea în curând, instrucţiunile respective nu reprezintă un model invariabil pe care celulele noastre trebuie să îl urmeze toată viaţa).

Fiecare jumătate a acelui fermoar ADN conţine acizi nucleici corespunzători, care, luaţi împreună, sunt denumiţi perechi de baze, în număr de aproximativ 300 de miliarde pentru fiecare celulă. Grupurile de secvenţe lungi ale acestor acizi nucleici sunt denumite gene.

Genele sunt mici structuri unice. Dacă ar fi să extragi ADN-ul din nucleul unei singure celule din corpul tău şi să îl întinzi de la un capăt la altul, acesta ar avea o lungime de 1,8 metri.

Dacă ai extrage tot ADN-ul din corpul tău şi l-ai întinde de la un capăt la altul, ar ajunge până la soare şi înapoi de 150 de ori.

Dar dacă ai extrage tot ADN-ul din cele aproape şapte miliarde de oameni de pe planetă şi l-ai face ghem, acesta ar încăpea într-un spaţiu de mărimea unui bob de orez...


CUPRINS:

Cuvânt-înainte de Dr. Dawson Church
Prefaţă: Trezirea

Introducere: Cum să îţi transformi mintea în materie, facând-o să conteze

Partea I: INFORMAREA

Capitolul 1: Este cu putinţă?
Capitolul 2: Scurtă istorie a substanţelor placebo
Capitolul 3: Efectul placebo în creier
Capitolul 4: Efectul placebo în corp
Capitolul 5: In ce mod gândurile schimbă creierul şi corpul
Capitolul 6: Sugestibilitatea
Capitolul 7: Atitudini, credinţe şi percepţii
Capitolul 8: Mintea cuantică
Capitolul 9: Trei poveşti despre transformare personală
Capitolul 10: De la informare la transformare: dovada că tu eşti placebo

Partea II: TRANSFORMAREA

Capitolul 11: Pregătirea pentru meditaţie
Capitolul 12: Meditaţia pentru schimbarea credinţelor şi percepţiilor

Postfaţă: Cum să devii supranatural
Anexă: Scenariul Meditaţiei pentru schimbarea credinţelor şi a percepţiilor

Note finale
Mulţumiri

Limba: romana

Nr.pagini: 320

Dimensiuni: 13X20

An aparitie: 2016

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0212 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.