Anatomie si fiziologie pentru admitere la facultatile de medicina - Barbara Krumhardt, I. Edward Alcamo

Anatomie si fiziologie pentru admitere la facultatile de medicina - Barbara Krumhardt, I. Edward Alcamo
Preț: 220,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9789731692777
Anul publicării: 2020
Pagini: 596
Format: 17 x 24
Categoria: Carti Medicina

DESCRIERE

Anatomie si fiziologie pentru admitere la facultatile de medicina

Barbara Krumhardt, I. Edward Alcamo

 
MUŞCHII ABDOMENULUI

Peretele anterior al cavităţii abdominale este format dintr-o zonă extinsă ce nu conţine oase protectoare. Astfel, straturi întinse şi subţiri de muşchi se găsesc în peretele abdominal pentru a ajuta la contenţia viscerelor abdominale şi la flexia trunchiului. O linie numită linia albă, se întinde pe linia mediană a peretelui abdominal, de Ia apofiza xifoidă la simfiza pubiană. Linia albă este constituită în principal din ţesut conjunctiv. Iară muşchi, nervi sau vase mari de sânge.

Unul dintre muşchii importanţi ai peretelui abdominal este dreptul abdominal (Figura 9. 11). Dreptul abdominal este un muşchi lung, lat, asemănător unei benzi, situat pe fiecare parte a liniei albe. Leagă oasele pubiene de coaste şi stern şi, împreună cu alţi muşchi abdominali, comprimă cavitatea abdominală, ajutând şi la flexia coloanei vertebrale. Originea Iui este pe creasta pubiană, iar inserţia este pe apofiza xifoidă.

Un alt muşchi important este oblicul extern. Oblicul extern este un muşchi superficial şi extins, asemănător unei fâşii, ce porneşte de la ultimele opt coaste inferioare şi se întinde în jos şi medial. Se inseră printr-o aponevroză pe linia albă şi pubis. Oblicul extern comprimă peretele abdominal. Un al treilea muşchi abdominal este oblicul intern.
 
Acest muşchi constituie stratul mijlociu al celor trei straturi musculare, care sunt situate lateral de dreptul abdominal. Fibrele lui au o direcţie aproape perpendiculară faţă de cele ale oblicului extern. Oblicul intern are originea pe creasta iliacă şi inserţia pe cartilajele coastelor inferioare, dar şi pe linia albă şi pe creasta pubiană.

Cel mai profund dintre cei trei muşchi dispuşi lateral de dreptul abdominal, este transversul abdominal. El are originea pe coastele inferioare şi pe apofizele vertebrelor lombare şi inserţia pe linia albă şi pe creasta pubiană. Funcţia lui este de a contracta peretele abdominal. In plus, el contribuie la flexia trunchiului şi la expirul forţat prin împingerea diafragmului în sus

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.1067 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.