Centrul Vechi din Bucureşti - Emanuela Grama
DESCRIERE
Centrul Vechi din Bucureşti
Politică și patrimoniu
Emanuela Grama
Bazat pe cercetare de arhivă şi etnografică, volumul aduce la lumină episoade mai puţin cunoscute din istoria acestui cartier, începând cu negocierile dintre arhitecţi, arheologi şi guvernul comunist despre valoarea de patrimoniu a zonei şi până la transformarea lui mai recentă într‑un brand turistic, sub numele de «centru istoric».
Dar cartea nu este doar o monografie a unui loc. Este şi o încercare de a înţelege mai bine cum au reflectat schimbările urbane diverse schimbări sociale şi de atitudine; care istorii au contat şi care au fost uitate; care viziuni estetice şi urbane au prevalat şi care au dispărut; ce grupuri sociale şi profesionale au reuşit să îşi impună valorile şi în ce condiţii. Cu alte cuvinte, ce naraţiuni, obiecte, forme estetice şi stiluri de viaţă devin valorificate ca patrimoniu – şi care dintre ele sunt marginalizate, abandonate, distruse. Emanuela Grama
Grama îi provoacă pe cititori să înţeleagă jocurile complexe pe care elitele diferitelor regimuri politice le-au practicat cu clădirile, ruinele istorice şi infrastructura cartierului, a cărui compoziţie socială şi etnică s-a schimbat dramatic după al Doilea Război Mondial.
Emanuela Grama este profesor asociat și director al programului de studii globale în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Carnegie Mellon din Pittsburgh, SUA. A obținut diploma de licență în sociologie la Universitatea din București și un doctorat în antropologie și istorie, finalizat în 2010, la University of Michigan, Ann Arbor, SUA. A beneficiat de burse de cercetare la diferite instituții din țară și din străinătate, precum Fundația Wenner‑Gren din Statele Unite, Colegiul Noua Europă din București și programul postdoctoral Max Weber al Institutului Universității Europene (EUI) din Florența. Ediția americană a cărții a obținut Premiul Ed Hewett 2020, acordat de Association for Slavic, East European and Eurasian Studies, SUA.
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-Promoţii
-- 142,50 leiPRP: 150,00 lei
- 56,90 leiPRP: 59,00 lei
- 17,60 leiPRP: 20,00 lei
RECENZII