Dansatoarea lui Degas

Dansatoarea lui Degas
thumbthumb
Preț: 33,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 13
Format: 13X20

DESCRIERE

Kathryn Wagner este o scriitoare şi jurnalistă americană, lucrând în prezent la o asociaţie non-profit destinată ajutorării copiilor defavorizaţi. Absolventă de jurnalism, cu o specializare în istoria artei, a scris pentru diverse publicaţii din Carolina de Nord, Massachusetts şi Virginia. În prezent scrie la un nou roman.

În Dansatoarea lui Degas cititorul se va trezi într-o strălucitoare epocă a tuturor extravaganţelor, văzută prin ochii unei tinere balerine. Alexandrie, o tânără întreprinzătoare şi ambiţioasă, reuşeşte să intre în corpul de balet al Operei din Paris, în speranţa că va reuşi să-şi afle un loc în societate, dar şi că va putea asigura viitorul financiar al familiei ei. Curând, însă, planul ei eşuează în clipa în care se îndrăgosteşte de enigmaticul pictor ale cărui tablouri care descriu viaţa de culise a balerinelor au scandalizat o societate întreagă şi au revoluţionat lumea artei.

„La fel ca Tracy Chevalier, Kathryn Wagner analizează toate straturile de sens care străbat opera de artă.“ - Publishers Weekly

 

*

*       *

După ce părăseşte camera, trec în spatele paravanului şi-mi pun costumul, care e în totalitate alb, un corsaj cu straturi de voal imaculat, cu o singură pată de culoare – o eşarfă albastră în talie. Port costumul ăsta de câteva săptămâni în baletul La Sylphide, unde joc rolul unei invitate la nuntă. Îmi leg eşarfa într-o fundă şi o las să cadă în falduri, apoi mă îndrept spre fereastră, simţindu-mă puţin stingheră. De obicei, îmi pun costumul doar atunci când intru pe scenă. Şi acum parcă aş intra cumva pe scenă, mă gândesc. Doar că sunt singura dansatoare, iar el e singurul spectator. În jur e o tăcere adâncă şi mă bucur să remarc că mi-a oferit timp suficient ca să mă schimb.

Când se întoarce în atelier, îmi explică cum trebuie să pozez, într-un mod foarte eficient şi profesional. Mă gândesc la tabloul neterminat şi încerc să-mi imaginez cum m-aş pregăti pentru un spectacol, dacă nu ar fi nimeni să mă privească. Pare interesat de poza mea, mai ales când încerc să-mi ridic breteaua de satin pe umăr. Repet mişcarea ori de câte ori mi-o cere.

Fac efortul să rămân în poză, nemişcată, chiar dacă simt cum braţele încep să mă doară. Îmi concentrez atenţia pe podea, amuzându-mă să număr diferitele culori de vopsea cu care e stropit. Număr douăzeci şi opt, dacă diferitele nuanţe pot fi considerate culori. Din moment ce e jocul meu, gândesc că pot fi culori. Îl privesc cum desenează, cum îşi reglează perspectiva şi lumina ferestrei, fredonând ceva care pare a fi operă italiană. Vreau să-l întreb dacă am dreptate, dar îmi muşc limba, nedorind să-i întrerup concentrarea.

Tot umblând prin vopseluri, îmi vorbeşte despre prietenii lui, despre noul stil de pictură pe care îl promovează.

― Noi mergem într-o direcţie complet diferită, suntem altfel decât toţi pictorii dinaintea noastră, îmi spune, entuziasmat, amestecând culori. Nu-mi vorbeşte cu tonul lui obişnuit, din momentele când mă tachinează. Dimpotrivă, cuvintele curg repede şi agitat. Noi nu pictăm portrete moarte, pe care eu le numesc picturi murale. Ceea ce vrem noi este să surprindem viaţa.

― Şi eu fac asta! strig emoţionată, şi cuvintele îmi zboară de pe buze fără să le pot opri. Chiar şi când eram mică, întotdeauna îmi plăcea să studiez oamenii pe care-i întâlneam. Nici nu prea le vorbeam, pentru că eram ocupată să-i privesc mai bine. Cu tot cu slăbiciunile lor, spun cu timiditate.

Se amuză, fără a-şi lua ochii de pe pânză:

― Draga mea, dacă-mi amintesc bine, când ne-am întâlnit prima dată erai foarte supărată pe tablourile mele pentru că arătau latura ascunsă a dansatoarelor, spune, reluând tonul familiar, iar acum vii şi-mi spui că şi tu faci exact acelaşi lucru.

― Dar eu nu le fac publice! A le observa şi a le exploata sunt două lucruri cu totul diferite, spun, apărându-mă.

― Dacă cineva pare a fi ceva anume, dar în realitate este cu totul altceva, cum poate fi asta exploatarea unui subiect? Cred că lucrările mele sunt o reprezentare realistă a vieţii, îmi argumentează el. Şi eu observ societatea cu ochi critic, exact cum faci şi tu. Aşa şi pictez, aproape ca un om de ştiinţă, făcând disecţie pe cei din jurul meu, pentru a înţelege ce sunt ei cu adevărat, şi nu ceea ce par a fi. Nimeni nu vrea să fie confruntat cu adevăratul său eu, chiar dacă acesta ar fi suficient de atrăgător.

― Deci nici baletul nu a scăpat ochiului tău critic, îi spun cu răceală, uitându-mă pieziş. Îl cunosc pe omul acesta, îmi spun. Nu de la balet, ci din altă parte. Ţiganii spun că fiecare dintre noi avem câteva vieţi anterioare, şi, contrar preceptelor biblice, nimeni nu moare cu adevărat. Oamenii se nasc din nou, şi din nou, şi din nou, aşa că uneori se întâmplă să dai peste cineva pe care l-ai cunoscut într-o viaţă anterioară. Oare aşa să fie şi în cazul lui?

Îşi ridică ochii de pe pânză şi mă fixează cu privirea, iar eu stau nemişcată, aşteptându-mă din clipă în clipă să urle la mine, invitându-mă afară.

― Ei, eşti mult prea sensibilă. Toate dansatoarele încearcă să păstreze imaginea asta inefabilă, vă prezentaţi lumii ca nişte creaturi mitice. Să-ţi dau un exemplu – cândva, una dintre dansatoarele cele mai strălucite ale Operei era o fată mignonă căreia îi plăcea să-şi spioneze vecinii. Asta e mult mai interesant pentru mine decât balerina de pe scenă. Fetele acelea, din tablourile care te-au supărat atât de mult, sunt nişte fiinţe mizerabile şi vanitoase care nu se mai satură de bărbaţi şi de bani.

Şocul acestor cuvinte mă smulge din visare şi vreau să protestez, dar mă gândesc la Cornelie şi, vrând-nevrând, trebuie să accept că ea este o astfel de creatură. Acum îi văd mâinile agitându-se pe hârtie şi îmi dau seama că nu am văzut niciodată cum apar eu în desenele lui. E adevărat, colecţionarul american a fost impresionat de pasteluri, dar ce voia să spună cu faptul că Edgar a surprins însăşi esenţa fiinţei mele? Mi se strecoară în minte viziunea unor portrete, o versiune degradată a mea circulând prin toată ţara. Mă uit la el cu suspiciune, urmărindu-i forma buzei superioare, şi, brusc, ştiu că ţiganii au avut dreptate, pentru că-mi amintesc de un vis în care un bărbat cu părul negru mă săruta de zor, în drum spre Espelette.

Limba: Romana
Nr.pagini:
Dimensiuni: 13x20
An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Cărți noi - Literatura Straina

Created in 0.0547 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.