Dreptul familiei. Editia 7
DESCRIERE
..''Dreptul familiei. Editia 7''
Nevoia elaborării unui nou curs de dreptul familiei a fost determinată, evident, de adoptarea şi intrarea în vigoare de la 1 octombrie 2011 a Noului Cod civil, care include de această dată şi reglementările privitoare la căsătorie şi familie.
Configuraţia juridică a multor instituţii care privesc familia este în bună măsură schimbată, cu importante consecinţe practice pentru viaţa de fiecare zi.
...lucrarea de fata este destinata în primul rând studenţilor de la facultăţile de drept, dar şi practicienilor dreptului, având la bază o primă lectură a noilor reglementări, analizează şi explică sensul acestora şi, pe cât se poate prefigura, consecinţele practice pentru cei vizaţi.
Este desigur un început, căci desluşirea corectă şi adâncită a textelor mai are nevoie de timp şi de confruntarea cu practica.
Nu în ultimul rând, sunt prezentate unele inadvertenţe în redactarea prevederilor legale, este semnalată lipsa de conciziune şi precizie şi sunt efectuate şi propuneri de îmbunătăţire a conţinutului lor.
Nădăjduim că va fi de folos pentru pregătirea studenţilor de la facultăţile de drept şi cercetătorilor interesaţi de acest domeniu al dreptului.”
Autor: Alexandru Bacaci
Limba:romana
Nr. pagini:368
Dimensiuni:17x24
An aparitie:2012
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,70 leiPRP: 82,00 lei
Promoţii
-- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,70 leiPRP: 82,00 lei
RECENZII