Ce este copilul? Copilăria ar trebui considerată a fi un construct social? Care au fost atitudinile adulților față de copiii de-a lungul timpului? Pe parcursul cărții descoperim copilul privit a fi un păcătos augustinian, care vrea să-i domine pe cei din jur, un inocent romantic care încă nu este corupt de civilizație sau o doar o dovadă a fertilității cuplului parental, aruncat în brațele doicilor îndată ce a venit pe lume. În Occident, începând cu secolul douăzeci copiii nu mai erau expuși morții, abandonului sau bătăilor în aceeași măsură ca în trecut, iar relațiile dintre părinți și copii s-au îndulcit. Scopul cărții de față este acela de a evidenția problemele speciale din istoria copiilor, pe care o plasează în contextul social și cultural, fără a pierde din vedere experiențele individuale care au ajuns până la noi prin jurnale, autobiografii și mărturii orale. Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează psihologilor, sociologilor, istoricilor și tuturor celor interesați de copii și copilărie.

Colin Heywood este profesor de istorie economică și socială la Universitatea din Nottingham. A scris numeroase studii despre copilărie, familie și parentalitate.


CUPRINS

Introducere

PARTEA ÎNTÂI:
Parcursul concepțiilor asupra copilăriei
1. Concepții asupra copilăriei în Evul Mediu
2. În căutarea unui moment decisiv
3. Teme în istoria culturală a copilăriei

PARTEA A DOUA:
Anii copilăriei: relațiile cu părinții și tovarășii de joacă
4. Relațiile dintre părinți și copii: primele stadii
5. Grija față de sugari?
6. Relațiile dintre părinți și copii în cel de‑al doilea stadiu al copilăriei
7. Relațiile cu părinții și tovarășii de joacă în cel de‑al treilea stadiu al copilăriei

PARTEA A TREIA:
Copiii în lumea largă
8. Copiii la muncă
9. Să investim în viitor: sănătate și educație

Concluzii

Bibliografie selectivă
Note
Mulțumiri




... lumea medievală nu cunoștea copilăria. Ceea ce lipsea era orice sentiment de l’enfance, orice „conștiință față de natura particulară a copilăriei, acea natură particulară ce-l distinge pe copil de adult, chiar și de adultul adolescent". În momentul în care copiii puteau supraviețui fără grija și atenția mamelor sau doicilor, undeva între vârsta de cinci și șapte ani, ei erau azvârliți în „marea comunitate a oamenilor" - Colin Heywood


Ca să începem cu începutul: erau oare copiii doriți? Răspunsul din partea istoricilor este acela că cuplurile căsătorite își doreau în general copii, dar nu prea mulți. Existau tot felul de avertismente pentru viitorii părinți, ce profețeau ce‑i așteaptă. Poetul din secolul al paisprezecelea Eustache Deschamps scria cu aplomb: „Fericit este acela ce nu are copii, căci pruncii nu înseamnă decât plânsete și duhoare, neaducând decât griji și necazuri" - Colin Heywood