Oameni anxioși

Preț: 49,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 9786303210575
Editura:
Anul publicării: 2023
Pagini: 464
Format: 135 x 200

DESCRIERE

Oameni anxioși

Autor: Fredrik Backman

Autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove

Backman privește viața cu un optimism debordant, dar nu ezită niciodată să intre în cele mai tragice și mai tenebroase aspecte ale ei.

 

Un serial Netflix

Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi "rechini" imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure. Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?

 

"Am un nou scriitor preferat, iar numele lui e Fredrik Backman. Oameni anxioși are toate ingredientele pentru a deveni un nou succes internațional. Poveștile pe care Backman le spune ne demonstrează capacitatea autorului de a sonda mințile umane, iar felul în care combină asta cu intriga și personajele nu este altceva decât artă." Nettavisen

 

"Fredrik Backman este unul dintre puținii autori contemporani capabili să descrie singurătatea masculină." Dagens Nyheter

 

„Backman surprinde din nou esența învolburată a ceea ce înseamnă să fii uman... Acest roman, inteligent scris și plin de sentimentalism, te va face să râzi la fel cum te va face și să plângi.“ Washington Post

 

„Un roman cu un infinit potențial de a-ți înviora starea de spirit.” Real Simple

 

„Cartea lui Backman spune o poveste despre cum un eveniment comun poate schimba cursul existenței mai multor oameni, chiar și în momente de anxietate profundă. Un roman deopotrivă amuzant și sfâșietor, care neîndoielnic le va plăcea fanilor lui Backman.” Kirkus Review

 

De ce să cumperi cartea:

  • Este scrisă de autorul bestsellerului internațional Un bărbat pe nume Ove, roman ecranizat în 2015 și nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film într-o limbă străină.
  • Backman este unul dintre cei mai prolifici și mai apreciați scriitori suedezi contemporani.
  • Cărțile sale se vând în milioane de exemplare în toată lumea

 

Dacă l-ar întâlni pe Fredrik Backman, Andreea Caleman i-ar spune: "că editura care îl publică în România a reușit să traducă Oameni anxioși înaintea celor din SUA, Germania sau Franța. Că mi-a plăcut la nebunie fiindcă e dureros de actuală, căci am trecut cu toții prin experiența de a fi închiși într-un apartament și am trăit cu toții o anxietate colectivă în pandemia asta. I-aș spune și că e îngrozitor de haioasă, că am râs cu lacrimi. Că iepurele în chiloți e personajul meu preferat. Pe urmă aș schimba subiectul și am vorbi despre altceva. Nici eu, nici el nu suntem prea competenți social, așa că aș alege ceva simplu. Fotbal, de pildă. Sau ciocolată.

"Recomand toate cărțile scrise de Backman pentru ironia și auto-ironia tipic suedeze, umorul acid și totodată plin de tandrețe și înțelegere, care, puse împreună, nu fac decât să ne aducă aminte de faptul că suntem minunat de diferiți, că fiecare ciudățenie și excentricitate poate fi poetică în felul ei, dar și cât de mult contează ca între un individ și comunitatea în care trăiește să existe o relație de sinceritate, acceptare și înțelegere." (Simina Răchițeanu)

 

Citește câteva citate interesante:

„Se spune că Dumnezeu râde de cei care îşi fac pla­nuri. Dar se pare că nu ne învăţăm minte niciodată.”

„«Stockholm»“ poate fi şi un sindrom.”

„Roger era foarte bun la slujbă, ar fi trebuit să fie şef, dar n‑a avut şansa.”

„Adevărul? Adevărul nu e aproape niciodată pe cât de complicat credem noi că este. Dar sperăm să fie complicat, pentru că astfel ne simţim mai deştepţi când înţelegem cum stau lucrurile.”

„Ne‑am creat o existenţă în care îi vedem pe alţii izbindu‑se de un zid, dar ne aşteptăm ca noi să reuşim să trecem prin zid.”

 

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0557 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.