Pompeii. Viața unui oraș roman

Pompeii. Viața unui oraș roman
Preț: 59,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Autor:
ISBN: 978-606-400-623-3
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 424
Format: 130 x 200 mm
Categoria: Carti istorie

DESCRIERE

Pompeii. Viața unui oraș roman

Mary Beard

Titlul original: Pompeii. The Life of a Roman Town
Limba originală: engleză
Traducere de: Mihnea Gafița
Un portret extraordinar şi incitant al unui oraş din Antichitate, al vieţii cotidiene în acele locuri şi timpuri îndepărtate, şi o perpetuă redescoperire a acestuia din perspectiva unuia dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi clasicişti contemporani

„Dacă vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimele zile de viaţă ale oraşului pietrificat, meticuloasa reconstrucţie oferită de Beard este exact lucrul de care aveţi nevoie. Pe măsură ce o parcurgeţi, veţi scăpa de multe dintre ideile preconcepute, iar scriitura ei evocatoare
va avea darul să vă transporte înapoi în timp.“ – The Guardian

„În domeniul atât de vast al scrierilor despre Pompeii, Mary Beard aduce o tuşă de umanitate… Această relatare captivantă, iscoditoare şi plină de afecţiune a vieţii pompeiene se constituie într-un model de gen. Autoarea revelează esenţa lucrurilor, care a fost şi rămâne,
în vieţile noastre de azi, neschimbată.“ – The Times

„Foarte uşor de citit şi minunat documentată… Beard are un stil pătrunzător şi accesibil, care face din această carte o incursiune obligatorie în istoria antică.“ – Observer

Premiul Wolfson pentru istorie 2008

Ruinele de la Pompeii, oraşul roman îngropat sub lava şi cenuşa Vezuviului în urma erupţiei catastrofale din anul 70 e.n., oferă cele mai bune mărturii pe care le avem astăzi la dispoziție despre viaţa cotidiană din Imperiul Roman.
Această carte remarcabilă se ridică la înălţimea provocării de a scoate la iveală și a face înţelese vestigiile acelei lumi şi de a spulbera multe mituri: data propriu-zisă a erupţiei, survenită probabil câteva luni mai târziu decât se crede în mod obişnuit; igiena termelor, care trebuie să fi fost adevărate focare de microbi; legendarul număr de bordeluri, care se rezuma, mai mult ca sigur, doar la unul; sau pierderile masive de vieţi omeneşti, care n-au depăşit, probabil, o zecime din populaţia oraşului.

„Cu o erudiție minuțioasă și o energie explozivă, cea mai iconoclastă clasicistă a lumii ne demontează miturile cu aură cinematografică despre acest oraș roman...“ – Laura Silverman, Daily Mail

MARY BEARD este o reputată profesoară de studii clasice la Colegiul Newnham din cadrul
Universității Cambridge şi editoare la Times Literary Supplement. Bine-cunoscută şi apreciată la nivel mondial în lumea universitară, este membră a Academiei Britanice şi a Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Printre numeroasele sale publicații se mai numără SPQR: O istorie a Romei antice (apărută și în limba română la Editura Trei), precum și Women and Power: A Manifesto, Civilisations: How Do We Look / The Eye of Faith, Confronting the Classics, The Colosseum, The Roman Triumph şi The Parthenon. Mary Beard este o prezență frecventă în media și autoarea și prezentatoarea unor documentare BBC de succes.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de același autor

Created in 0.0286 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.