Sportivi pe divan. O abordare psihodinamică

Sportivi pe divan. O abordare psihodinamică
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-40-0722-3
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 168
Format: 160 x 200

DESCRIERE

Sportivi pe divan. O abordare psihodinamică

Ricardo A. Rubinstein

Această carte ne conduce într‑un circuit impecabil și profund al tuturor aspectelor științifice ale sportului, luând în considerare implicațiile sale psihice și emoționale atât la nivelul sportivilor, cât și la cel al relațiilor acestora cu antrenorii, arbitrii, suporterii și publicul larg. La ambele niveluri poate apărea exprimarea unor aspecte inconștiente care pot, de asemenea, să fie înțelese, și pe care autorul le explică în această carte și le ilustrează cu nenumărate și relevante exemple din lumea sportului. Pornind de la cunoscuta zicală Mens sana in corpore sano, Ricardo Rubinstein prezintă cu deosebită pricepere influența pe care mintea, cu toată complexitatea ei surprinzătoare, o are asupra realizărilor fizice ale jucătorilor și repercusiunile și ecourile acestui fapt în întreaga lume a sportului.

Ricardo A. Rubinstein este psihiatru și psihanalist formator în cadrul Asociației Psihanalitice din Argentina. A publicat numeroase lucrări de psihanaliză aplicată la domeniul sportului și conduce Sportmind, un centru care oferă consultanță atleților și echipelor de sportivi.


Un jucător profesionist de tenis afirmă că, atunci când are un adversar pe care îl urăște, el își eliberează toată agresivitatea competițională; însă, când are sentimente prietenești față de un adversar, i se face milă de acesta sau îl consideră inferior și astfel îi este imposibil să câștige. Analizând situația în profunzime, am aflat că are un frate cu dizabilități pe care l‑a ajutat mereu și pe care îl iubește foarte mult. Am presupus că atunci când se confruntă cu un egal (un frate), acest aspect al complexului fratern inconștient se reactivează și, drept urmare, îl împiedică să își elibereze agresivitatea necesară pentru a câștiga.

Ricardo A. Rubinstein

Fotbalul permite adultului să continue să se joace și să fie copil, Maradona fiind exemplul cel mai semnificativ. Puștii [din Argentina] jucau fotbal în mod spontan în padocuri, fără antrenori, spre deosebire de școlile englezești. Acolo, în padocuri, fiind atât de mulți jucători într‑un spațiu atât de limitat, singurul mod de a păstra mingea era cu ajutorul [driblingului lui Maradona, numit] gambeta.

Ricardo A. Rubinstein


Cuprins


Cuvânt‑înainte de Horacio Pagani
Prolog de Laura Orsi


Introducere

Capitolul 1. Cultura și sportul
Capitolul 2. Mișcarea
Capitolul 3. Jocul
Capitolul 4. Competiția
Capitolul 5. Transferul
Capitolul 6. Presiunile
Capitolul 7. Idealurile
Capitolul 8. Accidentările


Lecturi recomandate
Referințe / Note
Despre autor

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0369 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.