Cum poate mintea sa vindece corpul

Cum poate mintea sa vindece corpul
Preț: 30,00 lei
Disponibilitate: în stoc
ISBN: 978-606-38-0073-3
Editura:
Anul publicării: 2017
Pagini: 344
Format: 13X20

DESCRIERE

Cum poate mintea sa vindece corpul

David R. Hamilton

 
 
Lucrarea de faţă, scrisă de omul de ştiinţă David R. Hamilton, explorează puterea vizualizării, a credinţei şi a gândirii pozitive, precum şi efectele acestora asupra corpului nostru.
 
Graţie meditaţiei revoluţionare de vindecare cuantică, prin care ne putem schimba la nivel celular, dr. Hamilton ne arată cum ne putem folosi imaginaţia pentru a stimula sistemul propriu de apărare al organismului, cu scopul de a ne vindeca de diverse boli, afecţiuni şi dureri.

   Citind această carte, veţi învăţa cum, datorită îmbinării dintre ştiinţă şi credinţă, vă puteţi vindeca mult mai uşor decât înainte.
 
Din carte:
 
 SĂ NE ÎNVINGEM GENELE

   Puterea minţii de a produce un efect asupra genelor este mare şi nu trebuie să trăim cu teama unui atac de cord sau cu frica de a putea face cancer, mai ales dacă avem cazuri de acest tip în familie. O schimbare de atitudine şi de stil de viaţă ar putea învinge multe din genele "rele" pe care, poate, le-am moştenit.

   Să spunem că cineva se naşte într-o familie în care au mai fost persoane cu boli de inimă, cu gene care sporesc riscul de a suferi de o boală cardiovasculară.
 
O schimbare de atitudine, a stilului de viaţă va afecta numeroase gene de la nivelul creierului şi din întreg organismul, ceea ce poate duce la anularea acţiunii genelor "rele".

   Aşadar, în spiritul rezultatelor cercetărilor la care se face referire în Capitolul 1, adoptarea unei atitudini pozitive, mai mult optimism din partea noastră, renunţarea la o atitudine ostilă, la o permanentă stare de văicăreală, acceptarea vieţii aşa cum e ea şi a oamenilor aşa cum sunt aceştia, concentrarea pe lucrurile pentru care suntem recunoscători, împărtăşirea şi chiar dezvoltarea unei atitudini calde faţă de oameni, în general, au efecte benefice asupra sănătăţii noastre.

   Stilul de viaţă ne afectează genele. O dietă sănătoasă, eliminarea toxinelor şi a stimulentelor, practicarea cu regularitate a unui sport sau a unor exerciţii fizice vor face întotdeauna o diferenţă pozitivă.
 
A trăi în acest fel înseamnă că sunt şanse mari ca (eventualele) gene pe care le-am avea, purtătoare de boli cardiace sau de cancer, să rămână în stare latentă. E viaţa voastră, iar alegerea vă aparţine.

   Atitudinea, dieta şi stilul de viaţă se deprind în familie, ca şi genele (care ţin tot de moştenirea de familie). Partea bună a lucrurilor este că putem alege noi singuri atitudinea pe care să o adoptăm, dieta pe care să o urmăm şi stilul de viaţă pe care să îl ducem.
 
Dacă o persoană care are gene purtătoare de boli cardiace, să spunem, ar adopta aceeaşi dietă şi acelaşi stil de viaţă ca şi rudele sale care au avut sau au acea boală, atunci genele sale s-ar activa în mod similar ca şi la acei membri ai familiei.
 
Astfel, persoana respectivă ar fi la fel de predispusă la boli cardiace ca şi rudele sale, dar, în multe cazuri, acest lucru survine în mare parte din cauza dietei şi a stilului de viaţă, şi nu din cauza moştenirii genetice. Genetica, în cele mai multe dintre cazuri, nu joacă decât un rol minor, mult mai mic decât se credea până acum.

   Există, desigur, şi excepţii. Anumite persoane cu gene purtătoare de boli cardiace, cu o dietă săracă şi un stil de viaţă dezordonat nu suferă niciodată de vreo boală de inimă, aşa cum există oameni care nu au aceste gene şi care ţin, de obicei, o dietă strictă şi au un stil de viaţă pe măsură, dar totuşi se îmbolnăvesc...
 
 
CUPRINS:
 
Mulţumiri... 9
Introducere... 11

   Partea I • MINTEA POATE SA NE VINDECE CORPUL ... 19

Capitolul 1 - Puterea gândirii pozitive... 21
Capitolul 2 - Puterea credinţei... 41
Capitolul 3 - Medicamentele au efect pentru că noi credem în ele... 55
Capitolul 4 - Puterea plasticităţii... 71
Capitolul 5 - Mintea poate să ne vindece corpul... 81
Capitolul 6 - Puterea vizualizării... 95
Capitolul 7 - A ne stresa sau a nu ne stresa... 117
Capitolul 8 - Cum să vizualizăm... 129
Capitolul 9 - Puterea afirmaţiilor... 147

   Partea a II-a • POVEŞTI ADEVĂRATE ... 155

Introducere... 157
Capitolul 10 - Cancerul... 159
Capitolul 11 - Afecţiunile cardiace... 183
Capitolul 12 - Regenerarea... 191
Capitolul 13 - Durerea, oboseala cronică şi encefalomielita mialgică (EM)... 199
Capitolul 14 - Virusurile, alergiile şi bolile autoimune... 207
Capitolul 15 - Pierderea în greutate... 225

   Partea a III-a • ÎN LOC DE ÎNCHEIERE ... 229
Capitolul 16 - Puterea iubirii... 231

Anexa I - Vindecarea prin terapia cuantică... 247
Anexa II - Vizualizările... 260
Anexa III - Vizualizările ADN-ului... 321

Referinţe bibliografice... 325

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0715 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.