Extincţie

Extincţie
thumbthumb
Preț: 19,50 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2013
Pagini: 464
Categoria: Carti Filosofie

DESCRIERE

Unul din cei mai controversati autori austrieci...

 

Iconoclast de mare clasă, uneori la limita blasfemiei, Bernhard a fost toată viaţa în centrul unor scandaluri de proporţii, provocându-le cu o satisfacţie neobosită atât pe scena literară, cât şi pe cea a teatrului. Pricepându-se ca nimeni altul să polarizeze opiniile, a fost urât şi, mai nou, adulat de compatrioţii săi austrieci, deşi a interzis prin testament publicarea oricărei cărţi, producţii teatrale ori lecturi în Austria timp de 70 de ani.
„Maniac al dezastrului“, „nemilos şi irezistibil“, „trivial şi sublim“, un artist al exagerării afişând un gust evident pentru hiperbolă, Bernhard este creatorul unui stil unic, obsedant, cu fraze lungi, muzicale, cu repetiţii interminabile care bântuie cititorul.
Extincţie este ultimul său roman, un soi de testament plin de o forţă devastatoare şi, pe alocuri, comică. Multe voci îl consideră cea mai bună operă a sa.

„În spatele aparentului sadism lingvistic al lui Bernhard există un scop mai profund. Se pare că a preluat celebrul dicton al lui Wittgenstein care spune că «Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele» şi l-a ridicat la rangul de provocare personală. Aşa se face că a încercat să-şi extindă limitele exterioare ale propriului limbaj până la punctul în care ar putea îngloba chiar şi cele mai extreme forme ale experienţei umane.“
The New Yorker

„Thomas Bernhard este unul dintre maeştrii ficţiunii europene.“
George Steiner

 

Adesea voit socant în manifestarile publice, nonconformist prin vocatie si rebel prin alegere, stilist desavârsit si indiscutabil maestru al prozei contemporane de limba germana (considerat chiar, de catre Italo Calvino, cel mai mare scriitor al secolului XX), austriacul Thomas Bernhard (1931-1989) a fost – si înca mai este, cel putin partial – o problema deschisa pentru critica de specialitate. Caci, daca meritele literare nu-i pot fi negate, receptarea la adevarata valoare a operei sale a fost întârziata de unele dintre atitudinile sau luarile de pozitie ale unui autor deloc doritor sa se încadreze (sa se lase încadrat!) în cliseele (fie ele si criterii…) stricte ale exegezei.

Realitate si perceptie

Desi încununat cu importante premii literare (Premiul de Stat Austriac, Georg Büchner Preis sau Prix Médicis Etranger) si afirmat atât ca prozator, cât si ca poet si dramaturg, Bernhard a ramas, de la începutul si pâna la sfârsitul activitatii sale literare, oarecum un outsider, el însusi alegând sa se situeze în afara oricaror norme si reguli. Dar poate ca nicaieri nu apare acest lucru atât de evident ca în „Extinctie“, ultimul si cel mai vast roman al sau, aparut în anul 1986.

Subintitulata „O destramare“, cartea aceasta reprezinta, la un anumit nivel al interpretarii, încercarea scriitorului de a diseca realitatea si perceptia umana si de a aduce în discutie, indirect, modul în care eul profund (cel adevarat!) difera de masca sociala ceruta (reclamata chiar!) la fiecare pas, dupa cum sugereaza scriitorul, de necesitatile unei existente filistine si fundamental ipocrite, cum e cea a Austriei secolului XX în viziunea nu o data cruda si, în orice caz, lipsita de orice menajamente a lui Bernhard. Pe de alta parte, „Extinctie“ devine, în anumite fragmente, un remarcabil sistem de oglinzi paralele, în care viata e privita mai întâi din perspectiva protagonistilor si mai cu seama a naratorului, Franz-Josef Murau, iar apoi, chiar daca mediat, din aceea a întregului univers uman cu care acestia intra în contact. Având curajul si, deopotriva, posibilitatile materiale de a parasi lumea austriaca atât de plina de defecte, dupa cum îi pare lui, de a se rupe de familia sa pe care o considera incapabila sa-l înteleaga si de a începe o noua viata la Roma, într-un exil autoimpus, alaturi de tânarul Gambetti, ai carui pasi îi ghideaza din punct de vedere intelectual, Murau îsi expune, de-a lungul întregului text, opiniile si concluziile.

- See more at: http://www.editura-art.ro/carte/extinctie&arts#sthash.sfcikvFl.dpuf

Adesea voit socant în manifestarile publice, nonconformist prin vocatie si rebel prin alegere, stilist desavârsit si indiscutabil maestru al prozei contemporane de limba germana (considerat chiar, de catre Italo Calvino, cel mai mare scriitor al secolului XX), austriacul Thomas Bernhard (1931-1989) a fost – si înca mai este, cel putin partial – o problema deschisa pentru critica de specialitate. Caci, daca meritele literare nu-i pot fi negate, receptarea la adevarata valoare a operei sale a fost întârziata de unele dintre atitudinile sau luarile de pozitie ale unui autor deloc doritor sa se încadreze (sa se lase încadrat!) în cliseele (fie ele si criterii…) stricte ale exegezei.

Realitate si perceptie

Desi încununat cu importante premii literare (Premiul de Stat Austriac, Georg Büchner Preis sau Prix Médicis Etranger) si afirmat atât ca prozator, cât si ca poet si dramaturg, Bernhard a ramas, de la începutul si pâna la sfârsitul activitatii sale literare, oarecum un outsider, el însusi alegând sa se situeze în afara oricaror norme si reguli. Dar poate ca nicaieri nu apare acest lucru atât de evident ca în „Extinctie“, ultimul si cel mai vast roman al sau, aparut în anul 1986.

Subintitulata „O destramare“, cartea aceasta reprezinta, la un anumit nivel al interpretarii, încercarea scriitorului de a diseca realitatea si perceptia umana si de a aduce în discutie, indirect, modul în care eul profund (cel adevarat!) difera de masca sociala ceruta (reclamata chiar!) la fiecare pas, dupa cum sugereaza scriitorul, de necesitatile unei existente filistine si fundamental ipocrite, cum e cea a Austriei secolului XX în viziunea nu o data cruda si, în orice caz, lipsita de orice menajamente a lui Bernhard. Pe de alta parte, „Extinctie“ devine, în anumite fragmente, un remarcabil sistem de oglinzi paralele, în care viata e privita mai întâi din perspectiva protagonistilor si mai cu seama a naratorului, Franz-Josef Murau, iar apoi, chiar daca mediat, din aceea a întregului univers uman cu care acestia intra în contact. Având curajul si, deopotriva, posibilitatile materiale de a parasi lumea austriaca atât de plina de defecte, dupa cum îi pare lui, de a se rupe de familia sa pe care o considera incapabila sa-l înteleaga si de a începe o noua viata la Roma, într-un exil autoimpus, alaturi de tânarul Gambetti, ai carui pasi îi ghideaza din punct de vedere intelectual, Murau îsi expune, de-a lungul întregului text, opiniile si concluziile.

- See more at: http://www.editura-art.ro/carte/extinctie&arts#sthash.sfcikvFl.dpuf

Adesea voit socant în manifestarile publice, nonconformist prin vocatie si rebel prin alegere, stilist desavârsit si indiscutabil maestru al prozei contemporane de limba germana (considerat chiar, de catre Italo Calvino, cel mai mare scriitor al secolului XX), austriacul Thomas Bernhard (1931-1989) a fost – si înca mai este, cel putin partial – o problema deschisa pentru critica de specialitate. Caci, daca meritele literare nu-i pot fi negate, receptarea la adevarata valoare a operei sale a fost întârziata de unele dintre atitudinile sau luarile de pozitie ale unui autor deloc doritor sa se încadreze (sa se lase încadrat!) în cliseele (fie ele si criterii…) stricte ale exegezei.

Realitate si perceptie

Desi încununat cu importante premii literare (Premiul de Stat Austriac, Georg Büchner Preis sau Prix Médicis Etranger) si afirmat atât ca prozator, cât si ca poet si dramaturg, Bernhard a ramas, de la începutul si pâna la sfârsitul activitatii sale literare, oarecum un outsider, el însusi alegând sa se situeze în afara oricaror norme si reguli. Dar poate ca nicaieri nu apare acest lucru atât de evident ca în „Extinctie“, ultimul si cel mai vast roman al sau, aparut în anul 1986.

Subintitulata „O destramare“, cartea aceasta reprezinta, la un anumit nivel al interpretarii, încercarea scriitorului de a diseca realitatea si perceptia umana si de a aduce în discutie, indirect, modul în care eul profund (cel adevarat!) difera de masca sociala ceruta (reclamata chiar!) la fiecare pas, dupa cum sugereaza scriitorul, de necesitatile unei existente filistine si fundamental ipocrite, cum e cea a Austriei secolului XX în viziunea nu o data cruda si, în orice caz, lipsita de orice menajamente a lui Bernhard. Pe de alta parte, „Extinctie“ devine, în anumite fragmente, un remarcabil sistem de oglinzi paralele, în care viata e privita mai întâi din perspectiva protagonistilor si mai cu seama a naratorului, Franz-Josef Murau, iar apoi, chiar daca mediat, din aceea a întregului univers uman cu care acestia intra în contact. Având curajul si, deopotriva, posibilitatile materiale de a parasi lumea austriaca atât de plina de defecte, dupa cum îi pare lui, de a se rupe de familia sa pe care o considera incapabila sa-l înteleaga si de a începe o noua viata la Roma, într-un exil autoimpus, alaturi de tânarul Gambetti, ai carui pasi îi ghideaza din punct de vedere intelectual, Murau îsi expune, de-a lungul întregului text, opiniile si concluziile.

- See more at: http://www.editura-art.ro/carte/extinctie&arts#sthash.sfcikvFl.dpuf

Iconoclast de mare clasă, uneori la limita blasfemiei, Bernhard a fost toată viaţa în centrul unor scandaluri de proporţii, provocându-le cu o satisfacţie neobosită atât pe scena literară, cât şi pe cea a teatrului. Pricepându-se ca nimeni altul să polarizeze opiniile, a fost urât şi, mai nou, adulat de compatrioţii săi austrieci, deşi a interzis prin testament publicarea oricărei cărţi, producţii teatrale ori lecturi în Austria timp de 70 de ani.
„Maniac al dezastrului“, „nemilos şi irezistibil“, „trivial şi sublim“, un artist al exagerării afişând un gust evident pentru hiperbolă, Bernhard este creatorul unui stil unic, obsedant, cu fraze lungi, muzicale, cu repetiţii interminabile care bântuie cititorul.
Extincţie este ultimul său roman, un soi de testament plin de o forţă devastatoare şi, pe alocuri, comică. Multe voci îl consideră cea mai bună operă a sa.

„În spatele aparentului sadism lingvistic al lui Bernhard există un scop mai profund. Se pare că a preluat celebrul dicton al lui Wittgenstein care spune că «Limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele» şi l-a ridicat la rangul de provocare personală. Aşa se face că a încercat să-şi extindă limitele exterioare ale propriului limbaj până la punctul în care ar putea îngloba chiar şi cele mai extreme forme ale experienţei umane.“
The New Yorker

„Thomas Bernhard este unul dintre maeştrii ficţiunii europene.“
George Steiner

- See more at: http://www.editura-art.ro/carte/extinctie#sthash.7PJOQVpe.dpuf

Limba: Romana
Nr.pagini: 464
Dimensiuni: 12x21
An aparitie: 2013

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0236 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
7.4.26