Înălțimea sa, soția mea
DESCRIERE
Secretele îi vor aduce, în sfârșit, împreună sau îi vor despărți pentru totdeauna?
Femeile nu l-au refuzat niciodată pe răvășitorul Lord Matthew Weston, iar el nu s-a obosit niciodată să le spună „nu“. Dar de data asta întâlnește o tânără într-atât de ademenitoare încât, după câteva zile minunate petrecute la Paris, spune pe negândite „da“ căsătoriei. Spre surprinderea lui însă, după o ultimă noapte de pasiune, se trezește și constată că frumoasa lui soție a dispărut. Și, în clipa când află că încântătoarea făptură cu care se însurase nu este cine pretindea a fi, ci fiică de rege – care, cel mai probabil, a luat relația cu el ca pe o simplă aventură –, Matthew își jură să și-o scoată cu totul din viață, din minte și din… inimă.
Dar chiar și o prințesă face greșeli. După mai bine de un an, Tatiana se întoarce, căci are nevoie de ajutor din partea singurului bărbat care i-l poate oferi ‒ dacă îl convinge să îi accepte propunerea.
Dar oare la asta se rezumă totul: la faptul că are nevoie de sprijinul lui? Sau în spatele acestei cereri se ascunde un secret pe care ea nu vrea să i-l dezvăluie? Matthew poate fi convins să-i ofere ajutorul, dar inima nu i-o va mai oferi niciodată.
Limba:Romana
Pagini: 400
Dimensiuni: 14X21
Data aparitiei:2015
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 53,99 leiPRP: 59,99 lei
- 53,99 leiPRP: 59,99 lei
- 51,00 leiPRP: 55,00 lei
Promoţii
-- 53,99 leiPRP: 59,99 lei
- 53,99 leiPRP: 59,99 lei
- 51,00 leiPRP: 55,00 lei
RECENZII