Tarotul Rider Waite
56,70 lei
PRP: 63,00 lei

Tarotul Rider Waite

thumbthumb
PRP: 63,00 lei
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 56,70 lei
Diferență: 6,30 lei
Disponibilitate: stoc limitat
ISBN: 978-606-756-012-1
Editura:
Anul publicării: 2016
Pagini: 36

DESCRIERE

Tarotul Rider Waite

Arthur Edward Waite

Pamela Colman Smith

 

Bazat pe ediţia originală (singura autorizată) a faimosului pachet cu 78 de cărţi de Tarot Rider-Waite®

Ilustraţii originale de Pamela Colman Smith® sub supervizarea lui Arthur Edward Waite

Instrucţiuni preluate din cartea Cheia Tarotului, de Arthur Edward Waite

Include o broşură cu instrucţiuni şi setul complet de 78 de cărţi de joc color (22 din Arcana Mare şi 56 din Arcana Mică)

 

Introducere

De Stuart R. Kaplan

Dr. Arthur Edward Waite (1857-1942) a fost un adept autentic al ocultismului, ale cărui lucrări, între care Kabbalah Sacră şi Cheia Tarotului, au fost publicate în Anglia în anul 1910. Cheia pachetului de cărţi de Tarot folosită de Waite a fost simbolismul. Acesta spune înCheia Tarotului: „Adevăratul Tarot este simbolismul; el nu vorbeşte altă limbă şi nu oferă alte indicii”. Ce sunt cărţile de Tarot despre care scrie atât de inspirat Waite? În ce constă mesajul fiecăreia dintre ele şi cum au apărut simbolurile fascinante ilustrate pe ele?

Originea precisă a cărţilor de Tarot în antichitate rămâne incertă. În cartea Le monde primitif, publicată în anul 1781, Court de Gebelin emite ipoteza că Tarotul derivă dintr-o veche lucrare egipteană: Cartea lui Thoth. Thoth a fost Mercur al egiptenilor. Se consideră că a fost unul din primii regi şi inventatorul sistemul hieroglific. Gebelin susţine că Tarotul s-a răspândit în Europa sub influenţa egiptenilor şi ţiganilor.

Apariţia cărţilor de Tarot în Europa precede cu peste cinci secole cartea lui White. Un călugăr german, Johannes, descrie un joc numit Ludas Cartarum, jucat în anul 1377. Cronicarul din secolul XV Covelluzzo descrie introducerea în Viterbo a acestor cărţi de joc în anul 1379. În 1369, cărţile de joc nu sunt menţionate în decretul regelui Charles VI al Franţei împotriva jocurilor de noroc. Cu toate acestea, 28 de ani mai târziu, primarul Parisului a interzis prin ordonanţa din 22 ianuarie 1397 jucarea tenisului, jocurilor cu mingea, popicelor şi folosirea cărţilor de joc de către muncitori, cu excepţia zilelor de sărbătoare. În general, este acceptat faptul că jocurile cu cărţi au apărut în Europa în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Primul pachet complet cu 78 de cărţi a apărut cel mai probabil în Italia, sau poate vreun geniu inovativ a combinat cele 56 de cărţi comune ale Micii Arcane cu cele 22 de cărţi ezoterice şi emblematice ale Marii Arcane, formând astfel pachetul cu 78 de cărţi.

În secolul XV, cărţile de Tarot erau desenate sau pictate manual pentru casele princiare din nordul Italiei şi din Franţa. Mai târziu, pachetele cu cărţi de joc au început să se răspândească din ce în ce mai mult, fiind reproduse prin tehnici de gravare industrială. În secolul XVI a devenit foarte popular un pachet cu cărţi de Tarot numit Tarotul marseillez.

În arhivele Bibliotecii Naţionale din Paris există la ora actuală 17 cărţi din Arcana Mare despre care se crede (cel mai probabil eronat) că au fost pictate manual în jurul anului 1392 de Jacquemin Gringonneur pentru regele Charles VI al Franţei. Este de presupus că adevărata origine a acestor cărţi este veneţiană. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu un pachet de Tarocchi din secolul XV.

Biblioteca Pierpont Morgan din New York deţine 35 de cărţi dintr-un Tarot cu 78 de cărţi datând din 1484, atribuite fie lui Bonifacio Bembo, fie lui Antonio Cicognara. Pachetul pare să îi fi aparţinut cardinalului Ascanio Maria Sforza (1445-1505) sau mamei sale, Bianca Visconti Sforza, nefiind destinat jocului. După toate aparenţele, el pare să fie o simplă reprezentare pictorială a acelei epoci.

Alte jocuri de cărţi europene timpurii asociate cu Tarotul includ:

  • Tarocchi din Mantegna, care conţine 50 de cărţi în cinci serii de câte zece.
  • Tarocchi din Veneţia sau pachetul lombard, care conţine 78 de cărţi, inclusiv cele 22 de cărţi din Arcana Mare, alături de cele 56 din Arcana Mică.
  • Tarocchino din Bologna, care conţine 62 de cărţi, despre care se crede că au fost create de Francois Fibbia, prinţ de Pisa. Pe lângă cele 22 de cărţi din Arcana Mare, acesta nu conţine decât 40 de cărţi cu suite numerice.
  • Minchiate din Florenţa, similar pachetului obişnuit de Tarot cu cele 78 de cărţi ale sale, la care se adaugă însă alte 21 de cărţi care conţin semnele Zodiacului, cele patru elemente şi cele trei virtuţi cardinale.

Afişările cărţilor de Tarot pentru ghicirea norocului ţin cont nu doar de semnificaţia divinatorie individuală a unei cărţi, ci şi de proximitatea dintre acestea şi chiar de poziţia ei verticală (normală sau inversată). Cărţile inversate aveau o semnificaţie mai slabă, întârziată sau chiar inversată. Scurtul titlu descriptiv al celor 22 de cărţi din Arcana Mare serveşte drept catalizator pentru semnificaţia mai profundă pe care doreşte să o exprime cel care îşi dă în cărţi.

Pachetul de Tarot conţin 78 de cărţi împărţite în două grupe principale:

  • 22 de cărţi din Arcana Mare
  • 56 de cărţi din Arcana Mică

Cele 22 de cărţi din Arcana Mare sunt considerate emblematice şi conţin 21 de cărţi numerotate de la XXI la I (adică de la 21 la 1), plus una nenumerotată numită Nebunul (Le Mat sau Le Fou în franceză). Ele sunt considerate tromfi (atouts – atuuri în franceză, atutti sautrionfi în italiană), care înseamnă „mai presus de celelalte”.

Cele 56 de cărţi din Arcana Mică conţin patru suite, inclusiv cărţile obişnuite de curte regală: Regele, Regina, Valetul, plus o a patra, numită Cavaler, plasată între Regină şi Valet. Suitele sunt de regulă spatele, bâtele, cupele (inimile) şi monedele sau romburile (diamantele). Se crede că la origini ele au reprezentat cele patru clase sociale în epoca medievală: nobilimea şi persoanele care au ajuns la un anumit rang prin serviciul militar erau simbolizate de spade; ţăranii sau clasa muncitoare de bâte; preoţimea şi politicienii de cupe; iar negustorii şi industriaşii de monede.

Cărţile Tarotului modern par să îşi aibă originea în cele ale Tarotului Medieval. Pe măsură ce jocurile de cărţi au devenit din ce în ce mai populare, s-a renunţat la cărţile din Arcana Mare (cu excepţia Nebunului, care s-a transformat în Joker), iar Cavalerul şi Valetul au fost combinate, rămânând doar Valetul. Aşa s-a ajuns la pachetul de cărţi standard cu 52 de cărţi de joc plus Jokerul.

În ultimele două secole au apărut mai multe cărţi importante care descriu aspecte diferite ale Tarotului. Printre autorii lor s-au numărat Gebelin (1781), Etteilla (1783), Levi (1854), Vaillant (1857), Mathers (1888), Papus (1889), Falconnier (1896), Wirth, Waite (1910), Thierens, Case, Crowley (1944), Gray (1960), Knight (1965), Moakley (1966), Doane (1967) şi Kaplan (1970) .

La iniţiativa şi sub supervizarea lui Waite, domnişoara Pamela Colman Smith (o fată americană membră a Ordinului Golden Down) a desenat un pachet unic cu 78 de cărţi de Tarot, numit „Pachetul de Cărţi Rider”.

Domnişoara Smith a crescut în Jamaica, iar în timpul primilor ani ai adolescenţei a călătorit cu compania de teatru a lui Terry şi Henry Irving. La 21 de ani, ea s-a stabilit în Anglia, lucrând ca designer teatral şi ilustrator. Interesul ei faţă de teatru a condus la colaborarea sa cu William Butler Yeats, alături de care a lucrat la diferite scenografii. Mai târziu, ea a colaborat cu fratele acestuia, Jack Yeats, la ilustrarea şi publicarea unei reviste minore intitulată The Broad Sheet, înainte de a-şi publica propria revistă, The Green Sheaf, în care a prezentat diferite balade, imagini, basme şi poeme.

Trăsătura cea mai uimitoare a Pachetului de Cărţi Rider constă în faptul că toate cărţile, inclusiv cele 40 de cărţi numerice (cele patru suite de la As la Decar), sunt prezentate sub forma unor ilustraţii emblematice, foarte adecvate pentru divinaţie. Din acest punct de vedere, pachetul diferă de formele rigide ale spadelor, bâtelor, cupelor şi monedelor ilustrate anterior pe cărţile de Tarot. Waite considera de asemenea că dat fiind că nu avea un număr şi reprezenta cifra zero, Nebunul nu trebuia situat între cărţile 20 şi 21, având o poziţie mult mai naturală înaintea Magicianului, prin atribuirea primei litere a alfabetului ebraic, Aleph.

Waite a transpus numerele a două cărţi din Arcana Mare: Puterea – prezentată în alte cărţi de Tarot cu numărul XI (îndeosebi în pachetul de cărţi de joc al lui Muller 1JJ şi în Tarotul marseillez al lui Grimaud) – a devenit VIII, schimbând astfel locul cu Justiţia, care a devenit XI (din VIII).

La ora actuală există un interes fenomenal faţă de cărţile divinatorii ale Tarotului. Investigatorii serioşi folosesc etalarea cărţilor pentru a încerca să plaseze trecutul într-un context mai semnificativ, pentru a înţelege astfel mai bine prezentul şi pentru a revela alternativele care se vor manifesta în viitor. Cei mai puţin familiarizaţi cu cărţile de Tarot preferă să le folosească la fel ca pe un joc, complăcându-se în etalări şi lecturi la diferite petreceri sau în mici grupuri private. Cât despre colecţionari, aceştia consideră cărţile de Tarot colorate şi interesante.

Cărţile de Tarot sunt folosite de adolescenţi, de studenţi, de constructori, de oamenii de afaceri, de diferiţi profesionişti, de colecţionari – practic, de oameni din toate domeniile vieţii. Ziarele, revistele şi emisiunile de radio şi de televiziune fac comentarii frecvente referitoare la această modă. Adolescenţii savurează petrecerile în care îşi dau în Tarot. Adulţii merg la mese festive, evenimente caritabile şi picnicuri la care îşi dau în Tarot. Hollywood-ul a inventat chiar trendul din ce în ce mai popular al petrecerilor date de celebrităţi la care sunt invitaţi cititori faimoşi în Tarot, în beneficiul oaspeţilor lor.

Unul din cele mai fascinante aspecte ale Tarotului este efectul personal al cărţilor asupra celor care le folosesc. În cartea sa, Cheia Tarotului, Waite prezintă o dimensiune nouă a semnificaţiei acestora. Orice amator al Tarotului, indiferent dacă este un cercetător serios sau un om de rând care se joacă de-a ocultismul, are doar de câştigat dacă citeşte cartea lui Waite, a cărui perspectivă este foarte profundă.

U.S. Games Systems Inc. are plăcerea de a publica acum Pachetul Universal de Cărţi de Tarot Waite, bazat pe reproducerea autentică a „pachetului Rider” original.

- Stuart R. Kaplan

Stamford, CT 06902
Revizuit în februarie 2004

 

Semnificaţiile divinatorii ale cărţilor din Arcana Mare

1. MAGICIANUL – îndemânare, diplomaţie, boală, durere, pierdere, dezastru, încredere în sine, voinţă, persoana care îşi dă în cărţi (dacă este de sex masculin). Inversat: medic, mag, boală psihică, dizgraţie, nelinişte.

2. MAREA PREOTEASĂ – secrete, mister, viitorul încă nerevelat, femeia de care este interesat cel care îşi dă în cărţi (dacă este de sex masculin); persoana care îşi dă în cărţi (dacă este de sex feminin), tenacitate; înţelepciune, ştiinţă. Inversată: pasiune, ardoare morală sau fizică, orgoliu, cunoaştere superficială.

3. ÎMPĂRĂTEASA – rodnicie, iniţiativă, acţiune, zile lungi, clandestin, necunoscut, dificultate, îndoială, ignoranţă. Inversată: lumină, adevăr, revelarea unor aspecte ascunse, bucurie publică, indecizie (potrivit unei alte interpretări).

4. ÎMPĂRATUL – stabilitate, putere, ajutor, protecţie, persoană importantă, convingere, raţiune. Inversat: bunăvoinţă, compasiune, credit, dar şi confuzie în rândul duşmanilor, obstrucţie, imaturitate.

5. MARELE PREOT – alianţă prin căsnicie, captivitate, servitute, compasiune şi bunătate, inspiraţie, persoana la care apelează pentru ajutor cel care îşi dă în cărţi. Inversat: societate, bună înţelegere, concordie, bunătate excesivă, slăbiciune.

6. ÎNDRĂGOSTIŢII – atracţie, iubire, frumuseţe, depăşirea încercărilor. Inversat: eşec, planuri stupide.

7. FAETONUL – ajutor (asistenţă), providenţă, dar şi război, triumf, prezumţie, răzbunare, necaz. Inversat: tulburări sociale, ceartă, dispută, conflict, înfrângere.

8. PUTEREA – putere, energie, acţiune, curaj, măreţie. Inversată: abuz de putere, despotism, slăbiciune, discordie.

9. EREMITUL – prudenţă, dar şi (mai ales) trădare, disimulare, corupţie, tâlhărie. Inversat: ascundere (disimulare), deghizare, politică, teamă, precauţie fără motiv.

10. ROATA NOROCULUI – destin, noroc, succes, fericire. Inversată: creştere, abundenţă, superfluu.

11. JUSTIŢIA – echitate, dreptate, probitate, executiv. Inversată: legea în toate aspectele ei, bigotism, subiectivism, severitate excesivă.

12. SPÂNZURATUL – înţelepciune, încercări, circumspecţie, discernământ, sacrificiu, intuiţie, divinaţie, profeţie. Inversat: egoism, mulţime, corp politic.

13. MOARTEA – sfârşit, mortalitate, distrugere, corupţie. Inversată: inerţie, somn, letargie, împietrire, somnambulism.

14. ECHILIBRUL – economie, moderaţie, frugalitate, management, acomodare. Inversat: tot ce ţine de biserică, religii, secte, preoţie, dar şi combinaţii nefericite, disociere, interese aflate în competiţie.

15. DIAVOLUL – devastare, violenţă, forţă, vehemenţă, efort extraordinar, fatalitate, ceva predestinat, fără a fi neapărat rău. Inversat: fatalitate malefică, slăbiciune, meschinărie, orbire.

16. TURNUL – suferinţă, supărare, distrugere, sărăcie, adversitate, calamitate, dizgraţie, amăgire. Inversat: aceleaşi caracteristici, dar mai slabe; de asemenea: opresiune, închisoare, tiranie.

17. STEAUA – pierdere, furt, privaţiune, abandonare; alţii o interpretează ca speranţă şi viitor luminos. Inversată: aroganţă, neputinţă, trufie.

18. LUNA – duşmani ascunşi, pericol, calomnie, întuneric, teroare, amăgire, eroare. Inversată: instabilitate, inconstanţă, tăcere, amăgire şi eroare, dar într-un grad mai mic.

19. SOARELE – fericire materială, căsnicie fericită, mulţumire. Inversat: aceleaşi caracteristici, dar într-o mai mică măsură.

20. JUDECATA – schimbare de poziţie, reînnoire, rezultat. Inversată: slăbiciune, frică, simplitate, dar şi deliberare, decizie, sentinţă.

21. LUMEA – succes asigurat, rută, călătorie, emigraţie, zbor, schimbare de loc. Inversată: inerţie, fixitate, stagnare, permanenţă.

0 NEBUNUL – nebunie, manie, extravaganţă, beţie, delir, frenezie, trădare. Inversat: neglijenţă, absenţă, distribuţie, neatenţie, apatie, nulitate, vanitate.

Este uşor să ne dăm seama că atât timp cât nu există o sugestie clară asigurată de sensul superficial, interpretarea Tromfilor din Arcana Mare prin arta divinatorie este superficială şi arbitrară în cel mai înalt grad (aceasta este părerea mea). Misterele luminii nu sunt totuna cu cele ale fanteziei.

 

Arcana Mică

Vom descrie în continuare cele patru suite ale cărţilor de Tarot ţinând cont de categoria căreia îi aparţin şi de imaginile lor, încercând să găsim toate sensurile, pornind de la cât mai multe surse.

Bâtele

REGELE de Bâte – natura fizică şi emoţională atribuită acestei cărţi este întunecată, aprinsă, binevoitoare, animată, detaşată, nobilă. Regele ţine în mână o bâtă din care iese o floare şi poartă, la fel ca regii din celelalte suite, o pălărie de protecţie sub coroană. Este asociat cu simbolul leului, care apare ca blazon pe spatele tronului. Semnificaţii divinatorii: bărbat brunet, prietenos, de la ţară, căsătorit, onest şi conştiincios. Inversat: bun, dar sever; auster, dar tolerant.

REGINA de Bâte – în ilustraţiile din acest pachet de cărţi, bâtele sunt întotdeauna înfrunzite, simbolizând astfel viaţa şi animaţia. Din punct de vedere emoţional şi în celelalte privinţe, personalitatea Reginei corespunde cu cea a Regelui, dar este mai magnetică. Semnificaţii divinatorii: femeie brunetă sau de la ţară, prietenoasă, castă, plină de iubire, onorabilă. În cazul în care cartea de lângă ea ilustrează un bărbat, ea afişează o bună dispoziţie faţă de acesta. În cazul în care cartea ilustrează o femeie, ea este interesată de persoana care îşi dă în cărţi. Semnifică de asemenea iubirea de bani. Inversată: bunătate, economic, îndatoritor, amabil. Semnifică de asemenea opoziţie, invidie, amăgire şi infidelitate.

CAVALERUL de Bâte – este ilustrat ca şi cum s-ar afla într-o călătorie, înarmat cu o bâtă scurtă. Deşi poartă armură, nu este un războinic. Trece pe lângă nişte munţi sau nişte piramide. Semnificaţii divinatorii: plecare, absenţă, zbor, emigrare. Tânăr brunet, prietenos. Schimbare de reşedinţă. Inversat: despărţire, divizare, întrerupere, discordie.

VALETUL de Bâte – Într-un peisaj similar celui de dinainte, un tânăr stă în picioare, ca şi cum ar face o proclamaţie. Este necunoscut, dar credincios, iar veştile aduse de el sunt ciudate. Semnificaţii divinatorii: tânăr brunet, credincios, iubit (amant), emisar, poştaş. Dacă se află lângă o carte care ilustrează un bărbat, depune o mărturie binevoitoare în favoarea acestuia. Dacă este urmat însă de Valetul de Cupe, trebuie considerat un rival periculos. Deţine toate calităţile specifice bâtelor. Inversat: întâmplări minore, anunţuri, veşti proaste, dar şi indecizie şi instabilitatea care o însoţeşte de regulă.

ZECE de Bâte – bărbat oprimat de greutatea celor zece bâte pe care le poartă cu el. Semnificaţii divinatorii: carte cu multe semnificaţii, nu toate similare. Unele sunt asociate cu onoarea şi cu bunele intenţii. Altele cu opresiunea, dar şi cu norocul, câştigul şi succesul. De asemenea, este o carte a aparenţelor, deghizării şi perfidiei. Locul de care se apropie personajul ilustrat ar putea avea de suferit din cauza bâtelor sale. Succesul devine imaterial în cazul în care cartea este urmată de Nouă de Bâte, iar dacă cel care îşi dă în cărţi are un proces, este posibil ca el să sufere o pierdere. Inversat: obstacole, dificultăţi, intrigi şi toate analogiile lor.

NOUĂ de Bâte –personajul din imagine se sprijină de bâta sa, având o privire expectativă, ca şi cum ar aştepta un duşman. În spatele lui se află alţi opt ţăruşi ridicaţi şi ordonaţi, ca un fel de gard. Semnificaţii divinatorii: cartea semnifică tărie în raport cu opoziţia. Dacă ar fi atacat, personajul ar riposta cu fermitate. Alături de acest sens principal există şi alte semnificaţii adiacente, precum: întârziere, suspendare, amânare. Inversat: obstacole, adversitate, calamitate.

OPT de Bâte – cartea simbolizează mişcarea prin ceea ce este imuabil – un zbor al bâtelor deasupra unui câmp deschis. Semnificaţii divinatorii: activitate de culise, calea acestei activităţi, rapiditate (de pildă, cea a unui curier rapid); grabă mare, speranţe mari, viteză de a atinge o destinaţie care promite o fericire foarte mare; ceva care se află în mişcare, inclusiv săgeţile iubirii. Inversat: săgeţile geloziei, dispută internă, mustrări de conştiinţă, certuri.

ŞAPTE de Bâte – ilustraţia prezintă un tânăr aflat pe o culme stâncoasă, care roteşte o bâtă. În spatele lui se află alte şase bâte înfipte în pământ. Semnificaţii divinatorii: aceasta este o carte a curajului, căci tânărul deţine poziţia avantajoasă, deşi este atacat de şase duşmani. În plan intelectual, cartea semnifică discuţii, o dispută verbală, negocieri în afaceri, un război comercial, barter, competiţie. Este totuşi o carte a succesului, căci combatantul se află pe o culme, iar duşmanii lui nu pot ajunge la el. Inversat: perplexitate, stânjeneală, anxietate.

ŞASE de Bâte – imaginea prezintă un călăreţ cu o cunună de lauri pe cap, însoţit de mai mulţi soldaţi care merg pe jos pe lângă el, toţi cu bâte. Semnificaţii divinatorii: cartea a fost special concepută pentru a revela mai multe semnificaţii. Cea mai evidentă este aceea de triumf şi victorie. Pe un alt plan, cartea simbolizează veştile bune, care sunt aduse de un curier al regelui, dar şi aşteptarea încununată de propria sa dorinţă – coroana speranţei. Inversat: teamă, de pildă de un duşman victorios aflat la porţile cetăţii, trădare, lipsă de loialitate, cum ar fi aceea care deschide porţile cetăţii în faţa unui duşman.

CINCI de Bâte – mai mulţi tineri îşi rotesc bâtele, ca într-o competiţie sportivă sau într-o întrecere amicală. Ei doar se joacă de-a războiul, de unde şi semnificaţiile divinatorii: imitaţie, cum ar fi o luptă falsă; competiţie acerbă şi efortul de a-ţi căuta norocul şi averea. Pornind de la această interpretare, unii susţin că este o carte a aurului, câştigului şi bogăţiei. Inversat: tertipuri, contradicţie, litigiu, dispută.

PATRU de Bâte – ilustraţia prezintă o mare ghirlandă suspendată de patru bâte mari înfipte în pământ. Două personaje feminine ridică buchete de flori. În partea laterală există un pod peste un şanţ cu apă, care conduce la un conac. Semnificaţii divinatorii: de această dată, sensurile sunt ilustrate perfect de imagine: viaţa la ţară, odihnă, bună înţelegere, armonie, prosperitate, pace şi tot ce ţine de aceste atribute senine. Inversat: semnificaţia rămâne aceeaşi: creştere, fericire, frumuseţe, înfrumuseţare.

TREI de Bâte – un personaj calm, vertical, cu spatele la noi, priveşte de pe o culme vasele care trec pe mare. Trei bâte sunt înfipte în pământ, iar personajul se sprijină uşor de una din ele. Semnificaţii divinatorii: personajul simbolizează puterea solid ancorată, spiritul întreprinzător, efortul, comerţul, descoperirea; vasele îi aparţin personajului, transportând mărfurile sale. Inversat: sfârşitul necazurilor, suspendarea sau finalul unei activităţi, dezamăgire şi efort lucrativ.

DOI de Bâte – un bărbat înalt priveşte de pe un parapet ţărmul şi marea din zare. El ţine în mâna dreaptă un glob şi în cea stângă o bâtă, care se sprijină de parapet. O alta este fixată într-un inel. În partea stângă apar un trandafir, o cruce şi un crin. Semnificaţii divinatorii: între cele două interpretări posibile nu este posibilă nici o conexiune: pe de o parte, bogăţie, noroc, măreţie; pe de altă parte, suferinţă fizică, durere, boală, tristeţe, umilire. Desenul ne face o sugestie: acesta este un moşier care îşi contemplă moşia, uitându-se alternativ la un glob. El ne aminteşte de boala, de umilinţa şi de tristeţea lui Alexandru cel Mare în mijlocul grandorii bogăţiei acestei lumi. Inversat: surpriză, minunare, încântare, emoţie, necaz, teamă.

ASUL de Bâte – o mână care ies dintr-un nor ţine o bâtă sau un ciomag. Semnificaţii divinatorii: creaţie, invenţie, întreprindere, puterile care conduc la acestea, principiu, început, sursă, naştere, familie, origine, începutul unei acţiuni întreprinzătoare. Potrivit unei alte interpretări: bani, noroc, moştenire. Inversat: decădere, decadenţă, ruină, pierzanie, dar şi bucurie întunecată.

 

Cupele

REGELE de Cupe – regele ţine în mâna stângă un sceptru scurt, iar în cea dreaptă o cupă mare. tronul său pluteşte pe mare. Într-o parte laterală se vede o navă, iar în cealaltă un delfin care sare. Semnificaţia implicită este că semnul Cupelor se referă la apă, care apare în toate cărţile acestui semn. Semnificaţii divinatorii: bărbat blond, om de afaceri, lege sau divinitate, responsabil, dispus să îi facă un serviciu celui care îşi dă în cărţi. Simbolizează de asemenea egalitate, artă şi ştiinţă, inclusiv pe cei care profesează ştiinţa, legea şi arta; inteligenţă creativă. Inversat: bărbat necinstit, cu două feţe, escrocherie, pretenţie, injustiţie, viciu, scandal.

REGINA de Cupe – o femeie frumoasă, blondă, visătoare (care vede imagini atunci când priveşte în cupă). Semnificaţii divinatorii: femeie bună. blondă, onestă, devotată, dispusă să îi facă un serviciu celui care îşi dă în cărţi. Inteligenţă plină de iubire, dublată de harul clarviziunii, succes, fericire, plăcere, dar şi înţelepciune, virtute. Inversată: interpretările variază; femeie bună, dar şi femeie distinsă în care nu se poate avea încredere, femeie perversă, viciu, dezonoare, depravare.

CAVALERUL de Cupe – imaginea prezintă un călăreţ graţios, deloc războinic, liniştit, care poartă un coif înaripat, ce simbolizează graţia superioară a imaginaţiei care caracterizează uneori această carte. Semnificaţii divinatorii: sosire, abordare, eventual de către un mesager, avansuri, propunere, conduită, invitaţie, stimulare. Inversat: tertipuri, artificiu, subtilitate, escrocherie, duplicitate, fraudă.

VALETUL de Cupe – imaginea prezintă un valet blond, cu o înfăţişare plăcută, uşor efeminat, cu un aspect studios şi conştiincios, care contemplă un peşte ce iese dintr-o cupă şi se uită la el. Semnificaţii divinatorii: tânăr blond, cu care cel care îşi dă în cărţi va intra în contact şi care îi va face un serviciu; tânăr studios, veşti, mesaj, perseverenţă, reflectare, meditaţie – toate aceste calităţi fac trimitere la afaceri. Inversat: gust, înclinaţie, ataşament, seducţie, decepţie, artificiu.

ZECE de Cupe – imaginea prezintă un curcubeu alcătuit din cupe, contemplat într-o stare de minunare şi de extaz de un bărbat şi o femeie aflaţi dedesubt, în mod evident soţ şi soţie. El îşi ţine braţul drept în jurul ei şi cel stâng ridicat. Într-o manieră similară, ea îşi ţine braţul drept ridicat. Cei doi copii care dansează lângă ei nu au remarcat miracolul, dar sunt oricum fericiţi. Pe fundal apare o scenă casnică. Semnificaţii divinatorii: mulţumire, relaxare a inimii, perfecţiunea acestei stări. Dacă se încadrează în celelalte cărţi etalate, persoană care are grijă de interesele celui care îşi dă în cărţi. Cartea face de asemenea trimitere la oraşul, satul sau ţara celui care îşi dă în cărţi. Inversat: relaxarea inimii false, indignare, violenţă.

NOUĂ de Cupe – personajul bonom din imagine are parte de un festin care îl mulţumeşte pe deplin, iar în spatele lui există o sumedenie de cupe cu vin. Semnificaţii divinatorii: concordie, mulţumire, bunăstare fizică, dar şi victorie, succes, avantaj, satisfacţie pentru cel care îşi dă în cărţi. Inversat: adevăr, loialitate, libertate. Interpretările variază însă, putând include: greşeli, imperfecţiuni, etc.

OPT de Cupe – bărbat cu un aspect sordid care îşi goleşte cupele fericirii, liberei întreprinderi, iniţiativei şi grijilor anterioare. Semnificaţii divinatorii: la prima vedere, imaginea vorbeşte de la sine, dar există şi interpretări opuse: bucurie, blândeţe, timiditate, onoare, modestie. Inversat: mare bucurie, fericire, festin.

ŞAPTE de Cupe – imaginea prezintă mai multe potire ciudate ale viziunii. Semnificaţii divinatorii: favoruri ale spiritelor naturii, imagini reflectate, imaginaţie, sentimente, lucruri văzute în paharul contemplaţiei; sunt sugerate unele realizări de acest fel, dar nimic permanent sau substanţial. Inversat: dorinţă, voinţă, hotărâre, proiect.

ŞASE de Cupe – doi copii într-o grădină aurie, cu cupele pline cu flori. Semnificaţii divinatorii: carte a amintirilor şi a trecutului. Poate face trimitere la amintirile din copilărie, la fericire, bucurie, etc., venind însă din trecut – lucruri care nu mai există. O altă interpretare o inversează pe aceasta: relaţii noi, o cunoaştere nouă, un mediu nou, copii care se joacă într-un mediu nou. Inversat: viitorul, reînnoirea, ceea ce urmează să treacă odată cu prezentul.

CINCI de Cupe – personaj înfăşurat într-o mantie închisă la culoare, care priveşte lateral către trei cupe răsturnate, în timp ce alte două stau vertical în spatele lui, păstrând ceva din conţinut, dar nu integral. Semnificaţii divinatorii: este o carte a pierderii, dar nu totale: trei s-au pierdut, dar au rămas două. Poate face trimitere la o moştenire, la o transmisie şi la patrimoniu, dar care nu corespund aşteptărilor. În cazul unora poate face trimitere la căsătorie, dublată însă de amărăciune sau de frustrare. Inversat: veşti, alianţe, afinitate, rudenie, strămoşi, întoarcere, proiecte false.

PATRU de Cupe – tânărul din această imagine stă aşezat sub un copac şi contemplă trei cupe care stau pe iarbă în faţa lui. un braţ care iese dintr-un nor îi oferă o altă cupă. Expresia tânărului este una de nemulţumire faţă de mediul în care se află. Semnificaţii divinatorii: griji, dezgust, aversiune, neplăcere imaginară, ca şi cum vinul acestei lumi i-ar fi oferit doar o stare de saţietate, nu şi plăcere. Un vin celest îi este oferit acum, dar tânărul nu se simte consolat. Este inclusiv o carte a plăcerii amestecate. Inversat: noutate, presentiment, instrucţiuni noi, relaţii noi.

TREI de Cupe – imaginea prezintă trei fete într-o grădină care îşi ţin cupele ridicate, ca şi cum ar închina. Semnificaţii divinatorii: încheierea unei probleme într-o manieră perfectă, generatoare de abundenţă şi de mulţumire, fericire, victorie, împlinire, uşurare, vindecare. Inversat: expediţie, livrare, realizare, final.

DOI de Cupe – doi tineri de sex opus ciocnesc o cupă. Deasupra este ilustrat caduceul lui Hermes, între aripile căruia apare un cap de leu. Semnificaţii divinatorii: iubire, pasiune, prietenie, afinitate, uniune, concordie, relaţii sexuale. Ceea ce a sfinţit natura. Inversat: iubire falsă, nebunie, neînţelegere.

ASUL de Cupe – în partea de jos a imaginii se află o apă cu nuferi. Mâna care iese din nor ţine în palmă o cupă din care curg patru jeturi. Un porumbel care ţine în cioc o anafură marcată cu o cruce coboară şi o pune în cupă. Din cupă se revarsă picături pe toate părţile. Cartea face trimitere la o realitate abundentă care transcende Arcana Mică. Semnificaţii divinatorii: inimă sinceră, bucurie, mulţumire, sălaş, hrană, abundenţă, fertilitate, masă sfântă, fericire. Inversat: inimă falsă, mutaţie, instabilitate, revoluţie.

 

Spadele

REGELE de Spade – personajul stă pe un tron de judecată, ţinând în mână o sabie scoasă din teacă. Semnificaţii divinatorii: tot ce ţine de ideea de judecată şi de atributele sale: putere, comandă, autoritate, inteligenţă militantă, lege, şi aşa mai departe. Inversat: cruzime, perversitate, barbarie, perfidie, intenţii rele.

REGINA de Spade – ţine spada vertical, în mâna dreaptă, sprijinindu-i mânerul de braţul tronului său. Mâna stângă este întinsă în faţă, cu braţul ridicat. Regina are o mină severă, care sugerează familiaritatea cu durerea. Semnificaţii divinatorii: văduvie, tristeţe şi stânjeneală feminină, absenţă, sterilitate, doliu, privaţiune, separare. Inversată: maliţie, bigotism, artificiu, pudoare prefăcută, amăgire.

CAVALERUL de Spade – personajul din imagine galopează, ca şi cum şi-ar alunga duşmanii. Semnificaţii divinatorii: îndemânare, bravură, apărare, duşmănie, mânie, război, distrugere, opoziţie, rezistenţă, ruină. Inversat: imprudenţă, incapacitate, extravaganţă.

VALETUL de Spade – personaj mlădios şi activ, care ţine cu ambele mâini o spadă ridicată, mergând rapid. Semnificaţii divinatorii: autoritate, supraveghere, servicii secrete, vigilenţă, spionare, examinare, şi toate calităţile pe care le incumbă aceste aspecte. Inversat: aspectele negative ale acestor calităţi, ceea ce este ascuns, nepregătire sau chiar boală.

ZECE de Spade – personaj prosternat, străpuns de toate cele zece spade. Semnificaţii divinatorii: imaginea este ilustrativă în sine; durere, suferinţă, lacrimi, tristeţe, dezolare. Inversat: avantaj, profit, succes, favoare – dar nu permanente. De asemenea: putere şi autoritate.

NOUĂ de Spade – personaj feminin care stă pe pat, într-o atitudine de dezolare, cu nouă spade deasupra ei. Semnificaţii divinatorii: moarte, eşec, sarcină pierdută, întârziere, amăgire, dezamăgire, disperare. Inversat: închisoare, îndoială, suspiciune, teamă rezonabilă, ruşine.

OPT de Spade – femeie legată, inclusiv la ochi, înconjurată de opt spade. Semnificaţii divinatorii: veşti proaste, durere violentă, criză, cenzură, putere încorsetată, conflict, calomnie. De asemenea: boală. Inversat: nelinişte, dificultate, opoziţie, accident, trădare, ceea ce este invizibil, fatalitate.

ŞAPTE de Spade – bărbat care duce cinci spade, mergând rapid. Celelalte două spade sunt înfipte în pământ, într-o poziţie verticală. În apropiere există o tabără. Semnificaţii divinatorii: design, încercare, dorinţă, speranţă, încredere, dar şi ceartă. Plan care poate eşua, iritare. Inversat: sfat bun, consiliere, instrucţiuni, defăimare, bâlbâială.

ŞASE de Spade – barcagiu care îşi duce pasagerii în barca sa pe malul opus. Semnificaţii divinatorii: călătorie pe apă, rută, cale, mesager, comisionar, expeditor. Inversat: declaraţie, confesiune, publicitate. Potrivit unei alte interpretări: declaraţie de iubire.

CINCI de Spade – bărbat dispreţuitor care se uită după două personaje ce se retrag învinse. Spadele lor zac la pământ. Personajul central poartă alte două spade pe umărul stâng şi ţine o a treia în mâna dreaptă, cu vârful în jos. El este stăpânul domeniului ilustrat în imagine. Semnificaţii divinatorii: degradare, distrugere, inversare, infamie, dezonoare, pierdere. Inversat: aceleaşi atribute, plus înmormântare şi funeralii.

PATRU de Spade – efigie a regelui ilustrat în poziţie de rugăciune, întins în mormântul său. Semnificaţii divinatorii:răzbunare, retragere, solitudine, odihna sihastrului, exil, mormânt şi sicriu. Inversat: administrare înţeleaptă, circumspecţie, economie, avariţie, precauţie, testament.

TREI de Spade – trei spade străpung o inimă. În spate plouă. Semnificaţii divinatorii: eliminare, absenţă, întârziere, divizare, ruptură, dispersare, precum şi semnificaţia directă a ilustraţiei. Inversat: alienare mintală, eroare, pierdere, distragere, dezordine, confuzie.

DOI de Spade – personaj feminin legat la ochi, care ţine în echilibru două spade pe umeri. Semnificaţii divinatorii: conformitate şi echilibru, curaj, prietenie, afecţiune, concordie, intimitate. Inversat: impostură, falsitate, duplicitate, lipsă de loialitate.

ASUL de Spade – o mână iese dintr-un nor ţinând o spadă. Vârful acesteia este încununat cu o coroană. Semnificaţii divinatorii: triumf, ceva excesiv, cucerire, triumf al forţei. Este o carte de mare forţă, manifestată fie prin iubire, fie prin ură. Inversat: aceleaşi semnificaţii, dar cu rezultate dezastruoase. O altă interpretare face referire la: concepţie, naşterea unui copil, creştere, multiplicitate.

 

Monedele

REGELE de Monede – personajul nu necesită o descriere specială. Are tenul închis, fapt care sugerează un anumit curaj, dar are o atitudine oarecum letargică. Capul de taur este un simbol repetitiv pe tronul său. Monedele (semnul distinctiv al acestei suite de cărţi) sunt gravate cu o pentagramă, care face referire la corespondenţa naturii umane cu cele patru elemente şi cu aspectele guvernate de ele. Semnificaţii divinatorii: valoare, inteligenţă realizată, afacere, aptitudine intelectuală normală; uneori, aptitudine pentru matematică şi realizări în acest domeniu. Succes pe aceste căi. Inversat: viciu, slăbiciune, urâţenie, perversitate, corupţie, pericol.

REGINA de Monede – femeie brunetă, ale cărei calităţi pot fi rezumate de conceptul de „măreţie sufletească”. Are un aer inteligent: îşi contemplă simbolul şi pare să vadă lumile interioare. Semnificaţii divinatorii: opulenţă, generozitate, securitate, măreţie, libertate. Inversată: rău, teamă, suspiciune, suspendare, neîncredere.

CAVALERUL de Monede – personajul din imagine călăreşte un cal greoi, lent, dar rezistent, atribute pe care le reflectă propria sa înfăţişare. Semnificaţii divinatorii: utilitate, amabilitate, interes, verticalitate, responsabilitate. Inversat: inerţie, lene, pierdere de vreme, stagnare, dar şi descurajare şi neglijenţă.

VALETUL de Monede – imaginea prezintă un tânăr care se uită cu atenţie la moneda pe care o ţine în faţă. Semnificaţii divinatorii: sârguinţă, bursă de studiu, reflectare. O altă interpretare face referire la: veşti, mesaje şi la purtătorul lor, dar şi la reguli şi management. Inversat: abundenţă, disipare, liberal, lux, veşti proaste.

ZECE de Monede – imaginea prezintă un bărbat şi o femeie care stau sub o boltă prin care se intră pe un domeniu în care există o casă. Semnificaţii divinatorii: câştig, bogăţii, chestiuni familiale, arhive, extragere, cămin familial. Inversat: şansă, fatalitate, pierdere, jaf, jocuri de noroc, uneori dar, zestre, pensie.

NOUĂ de Monede – femeie cu o pasăre aşezată pe încheietura mâinii, care stă în picioare într-o vie foarte bogată din grădina unei case mari. Semnificaţii divinatorii: prudenţă, siguranţă, succes, realizare, certitudine, discernământ. Inversat: tâlhărie, înşelăciune, proiect eşuat, rele intenţii.

OPT de Monede – artist care lucrează în piatră. Semnificaţii divinatorii: muncă, angajare, comision, meşteşug, îndemânare într-o activitate sau în afaceri. Inversat: ambiţie eşuată, vanitate, cupiditate, pretenţie, camătă, speculă.

ŞAPTE de Monede – tânăr care se sprijină în bastonul său, uitându-se atent la şapte monede care stau pe un tufiş aflat în dreapta sa. Am putea spune că acestea au fost comorile sale şi că inima sa a rămas ataşată de ele. Semnificaţii divinatorii: sunt extrem de contradictorii. În principal este o carte a banilor, afacerilor, barterului, dar există şi interpretări care o asociază cu cearta şi altercaţia, sau dimpotrivă, cu inocenţa, ingenuitatea, purificarea. Inversat: anxietate legată de bani.

ŞASE de Monede – un negustor cântăreşte banii pe un cântar şi îi distribuie celor nevoiaşi. Semnificaţii divinatorii: daruri, gratificaţii. O altă interpretare face referire la atenţie, vigilenţă, acesta este momentul cel bun, prosperitate prezentă, etc. Inversat: dorinţă, cupiditate, invidie, gelozie, iluzie.

CINCI de Monede – doi cerşetori peste care ninge trec pe sub o ramă luminată. Semnificaţii divinatorii: cartea anticipează probleme, îndeosebi materiale, care conduc fie la sărăcie, fie la alte consecinţe. Potrivit altor interpretări, cartea face referire la iubire şi la îndrăgostiţi – soţ, soţie, prieteni, o amantă – dar şi la concordanţă, afinităţi. Aceste alternative nu pot fi armonizate. Inversat: dezordine, haos, ruină, discordie, risipă.

PATRU de Monede – personaj încoronat care poartă o monedă peste coroană, ţine o alta pe braţe şi încă două sub tălpi. Semnificaţii divinatorii: siguranţa posesiunilor, cramponare de posesiuni, daruri, moştenire. Inversat: suspendare, întârziere, opoziţie.

TREI de Monede – sculptor care lucrează într-o mânăstire. Semnificaţii divinatorii: meserie, comerţ, calificare. De cele mai multe ori este însă o carte a nobilimii, aristocraţiei, renumelui şi gloriei. Inversat: mediocritate legată de muncă şi nu numai, puerilitate, meschinărie, slăbiciune.

DOI de Monede – tânăr care dansează cu câte o monedă în fiecare mână, unite printr-o coardă care formează semnul infinitului sau cifra opt inversată. Semnificaţii divinatorii: este considerată o carte a veseliei, recreaţiei şi asocierilor sale, aşa cum arată imaginea. Alţii o interpretează ca: veşti şi mesaje în scris, referitoare la obstacole, agitaţie, necazuri, certuri. Inversat: veselie forţată, bucurie simulată, sens literal, scriere de mână, compoziţie, acte comerciale.

ASUL de Monede – o mână care iese dintr-un nor (la fel ca în cazul tuturor aşilor) ţine în palmă o monedă. Semnificaţii divinatorii: mulţumire perfectă, fericire, extaz, dar şi inteligenţă, aur. Inversat: latura negativă a bogăţiei, inteligenţă malefică. De asemenea: mari bogăţii.

 

Arta divinaţiei cu ajutorul cărţilor de Tarot

Etalarea: Crucea Celtică

Cupele fac de regulă referire la persoane şaten deschis, cu tenul deschis. Bâtele fac referire la persoane blonde sau roşcate, şi la cele cu ochii albaştri. Spadele fac referire la persoanele brunete, eventual grizonate, cu ochi căprui sau chiar albaştri. În sfârşit, Monedele fac referire la oamenii cu părul şi tenul foarte închise. Procedura care trebuie urmată este următoarea:

Alege Cartea Principală care desemnează persoana care îşi dă în cărţi sau aspectul care o interesează. Este vorba de cartea cea mai reprezentativă (în experienţa celui care dă în cărţi), nefiind neapărat Magicianul sau Marea Preoteasă menţionate în descrierile divinatorii oficiale. Cartea trebuie plasată în mijloc. Cel care dă în cărţi şi persoana pentru care dă în cărţi trebuie să amestece şi să taie cărţile de trei ori (fiecare).

Întoarce PRIMA CARTE. Acoperă cu ea Cartea Principală şi spune: „Aceasta o acoperă”. Această carte descrie mediul general al persoanei sau al aspectului investigat, în momentul prezent (principala influenţă din viaţa persoanei).

Întoarce CARTEA A DOUA. Aşeaz-o în cruce peste prima şi spune: „Acestea sunt obstacolele”. Dacă este o carte favorabilă, acest lucru este benefic în sine, dar aspectul benefic respectiv nu trebuie luat ad-literam (nu devine manifest).

Întoarce CARTEA A TREIA. Aşeaz-o deasupra Cărţii Principale şi spune: „Aceasta o încoronează”. Această carte poate face referire la: a) cel mai bun lucru care i se poate întâmpla persoanei sau b) idealul său legat de aspectul investigat; c) ce doreşte persoana să obţină; d) întrucât nu deţine încă.

Întoarce CARTEA A PATRA. Aşeaz-o dedesubtul Cărţii Principale şi spune: „Aceasta este sub ea”. Cartea desemnează lucrurile sau aspectele pe care le deţine persoana, fiind nevoită să lucreze cu ele.

Întoarce CARTEA A CINCEA. Aşeaz-o în stânga Cărţii Principale (în spatele personajului din ea) şi spune: Aceasta a rămas în spate”. De bună seamă, cartea face referire la tendinţele care sunt pe punctul de a se încheia, adică la trecut.

Întoarce CARTEA A ŞASEA. Aşeaz-o în cealaltă parte laterală a Cărţii Principale (către care se uită personajul din ea) şi spune: „Aceasta se află înainte”. Cartea face referire la ceea ce urmează să se întâmple în viaţa persoanei sau în chestiunea investigată.

Primele şase cărţi (plus cea principală) sunt astfel etalate în formă de cruce. Următoarele patru cărţi trebuie întoarse pe rând şi trebuie plasate în partea dreaptă, una peste cealaltă.

CARTEA A ŞAPTEA se referă la persoana care îşi dă în cărţi, la atitudinea ei şi la relaţia sa cu chestiunea analizată.

CARTEA A OPTA se referă la căminul ei, la mediul de afaceri şi la influenţa pe care o au alte persoane şi evenimente asupra sa.

CARTEA A NOUA descrie speranţele şi temerile sale.

CARTEA A ZECEA arată ceea ce urmează să vină. Aceasta este cartea asupra căreia trebuie focalizate toate puterile intuitive, experienţa şi amintirile personale, pentru a-i desluşi toate sensurile divinatorii. Interpretarea trebuie să includă şi toate celelalte informaţii oferite de celelalte cărţi etalate, care sunt cu atât mai importante (veritabile indicii din Cer) dacă respectivele cărţi se întâmplă să fie Tromfi din Arcana Mare.

Dacă toate aceste informaţii conduc la o imagine clară, jocul s-a încheiat, şi tot ce trebuie să faci este să formulezi rezultatul.

În concluzie, în ceea ce priveşte asocierea tenului, părului şi ochilor persoanei cu cărţile corespondente din cele patru suite, aceasta nu trebuie făcută ad-literam. Poţi la fel de bine să ţii cont de temperamentul persoanei. Spre exemplu, dacă ea este foarte brunetă, dar şi foarte activă, poate că este mai bine să o reprezinţi printr-o carte din suita Spadelor, nu din cea a Monedelor. Pe de altă parte, o persoană blondă, dar foarte indolentă şi letargică ar trebui reprezentată printr-o carte din suita Cupelor, nu a Bâtelor.

Această metodă permite obţinerea unor rezultate foarte bune într-un timp foarte scurt. Acestea sunt cu atât mai bune cu cât cititorul în cărţi este mai înzestrat.

Limba: romana

Nr.pagini: 36+78 carti de joc color

Dimensiuni:

An aparitie: 2016

RECENZII

Rating general
5 (1 recenzie)
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
5

Nota 10

Foarte util pachetul de carti,recomand cu drag !
Created in 0.0663 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.