Ultima Thule

Ultima Thule
thumb
Preț: 42,00 lei
Disponibilitate: în stoc - in stoc
Editura:
Anul publicării: 2015
Pagini: 108

DESCRIERE

„Poet şi, totodată, logician, adică practicant (de marcă) al unei mult prea dificile discipline, lui Sorin Vieru nu-i este străin nici exerciţiul grafic: mâna-i acţionează în recreaţia dintre două gânduri laborioase, oarecum involuntar (sau «somnambulic», ca acrobatul pe frânghie), dar nu aleatoriu, nu «haihui», ci, pare-se, în prelungirea lor, a gândurilor care dau să scape, grafica suplinind, din timp în timp, lacuna gândului sau încâlcirea sa.“ (Şerban FOARȚĂ)

„Cititorul va poposi în Ultima Thule, «ţinutul fabulos al Poeziei», după cum o defineşte poetul, cu încredinţarea că a făcut o călătorie iniţiatică şi că, după ultima filă a cărţii, urmează iar prima ei pagină, deschisă imaterial în sinea lui sub formă de energie pură.“ (Ioan Es. POP)

„În poemele lui Sorin Vieru e un frig interior vecin cu o glaciaţiune, un frig «bacovian» de-a dreptul. Când până şi „gingăşiile spuse alene“ îngheaţă, când iubirea «sudează metale reci», amintirile stau sub o «zgură friguroasă», sub «gheţari lăuntrici», iar tăcerea e «ca un altar de gheaţă», soluţia e tot cea bacoviană… (Ion MUREȘAN)

Vita activa
Sunt un uitat: hirsutul alchimist.
Ca să preschimb în aur plumbul trist,
Ce diavol mă aţâţă, îmi exhortă
Să retopesc aleanul în retortă
Şi-n foc să dau, să nu se stingă focul,
Bruma de ani rămasă, tot norocul...?

Limba: romana
Nr. pagini: 108
Dimensiuni: 20X20
An aparitie: 2015

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0185 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.