Dacia esoterică. Simboluri, legende și tradiții. Vol. 1

Dacia esoterică. Simboluri, legende și tradiții. Vol. 1
Preț: 70,00 lei
Disponibilitate: în stoc
Anul publicării: 2021
Pagini: 560
Format: 17 x 24 cm

DESCRIERE

Dacia esoterică. Simboluri, legende și tradiții. Vol. 1

Prof. Dr. Vicu Merlan

"La mai bine de trei veacuri distanţă, de când Dimitrie  Cantemir a redactatDescriptio  Moldaviae,  un alt moldovean,  Vicu Merlan,  ivit pe lume în satul  Isaiia, ne surprinde printr-un dar de zile mari:  o„Descrieresui  generisa patriei străbune.  Dacia esoterică  se numeşte cea de-a  16-a carte purtînd semnătura profesoruluiarheolog, iar ea a apărut la  Editura  Ganesha din Bucureşti,  în două volume, ce desfăşoară (prin cele  976 pagini)  12  capitole cu  121 subcapitole,  structurate la rîndul lor într-un şuvoi de subdiviziuni şi compartimentări aferente.

            Evenimentul editorial   reprezintă un moment remarcabil în efortul mesianic şi tot mai stăruitor  (atât în ţară,  cât şi-n străinătate) de scoatere la suprafaţă a adevărului privind „simbolurile,  legendele şi tradiţiile“ neamului românesc,cu rădăcini adânc înfipte în trecutul continentului european. Aceasta după mai bine un veac şi jumătate de propulsare sub gir academic a mituluiscandalosdupă care poporul român s-ar fi zămislit prin contopirea invadatorilor „romani“ (cei mai mulţi dislocaţi din provinciile asiatice ale  Imperiului  „latin“!)  cu populaţia băştinaşilor „Daciei fericite“ (în lat.: Dacia  Felix,  respectiv  Dacia  Traiana),  iar limba acestuia ar reprezenta un mixtum compositum,  rezultat din suprapunerea influenţelor lexicale datorate asiaticilor „aşezaţi“  pe parcursul a 5-6 veacuri din primul mileniu creştin la sudul şi la nordul  Dunării,respectiv la vestul rîuluiTisa  (ne referim în special la slavi,  bulgari, sîrbi şi maghiari),  peste  „substratul latin“,  care substrat nu mai reprezenta de peste un veac limba vorbită în Italia  şi-n provinciile cucerite de romani în afara  Peninsulei  Italice.

            Cercetătorul huşean de factură gustiană ne oferă acum o mega – monografierea patriei înaintaşilor pelago-iliro-traco-geto-daci, situaţi în centrul lumii hiperboreene, cu tăieturi semnificative privind: ●  haloul spiritualal comunităţilor strămoşeşti  (în cap.  II - IV);  ●  punctele marcante de pe harta ţinuturilor strămoşeşti, ce-nscriu locuri sacreşi entităţile menite a le proteja, „porţi spre infinit“ şi spre lumi subtile, „guri de  Rai“, peşteri transformate în biblioteci rupestre, ori temple şimănăstiridin arhitectura Carpaţilor; insule-sanctuar; păduri încărcate de legendă,„bălţi ale vrăjitoarelor“, dar şi amenajări profane, sub chipul cetăţuilor şi al cetăţii dacice (în cap. V); ●  reprezentărişi manifestări religioase,  respectiv cultul morţilor şi riturile funerare practicate de înaintaşii geto-daci (în cap.  VI); ●  scrierea „în aur“ şi limbade sorginte proto-indo-europeană, de care s-au folosit aceştia (în cap.  VII); ● magistrale tehnologicedefinitorii pentru civilizaţia,  cu graniţe hiperboreene,  aferentă Daciei Mari de pînă la asasinarea regelui  Burebista - sfincşi, menhiri,munţi sfinţi, formaţiuni tumulare,  respectiv piramide (în cap.  VIII); tehnologiileşiinvenţiiledatorate meşterilor străbuni (în cap.  IX); ● continuitatea de convieţuireîn spaţiul avînd drept axe cardinale Carpaţii  şi  Dunărea (în cap.  X); migraţiile indo-europene avînd drept albie originară arienii din Carpaţi, respectiv populaţiile pelago-iliro-traco-geto-dace (în cap.  XI).

            În redactarea pomenitelor secţiuni din cuprinsul celor două volume recent editate, profesorul  Vicu  Merlan,  doctor în istorie la  Universitatea  „Al.  I.  Cuza“ - Iaşi,  pune în valoare lecturi,  dar şi cercetări proprii din domenii precum:

  • istoria;
  • arheologia  (disciplină slujită cu pasiune de către cercetătorul huşean  prin numeroase săpături în şantiere din judeţele  Vaslui şi Iaşi, ori din alte ţinuturi ale ţării, respectiv prin incursiuni la situri de notorietate în zone estice ale Prutului  şi  Nistrului,  ori de la sudul  Dunării,  de care autorul ne dă seamă în cele peste  100  de studii şi articole semnate în volume colective şi în publicaţii periodice, între care „Prutul“ şi „Lohanul“, editate la  Huşi,  ultima sub propria-i regie);
  • etnografia;
  • semioticaşimitologia;
  • lingvisticaşifilologia; 

       ● geografia mitologică

Oricum, să observăm ca prin expuneri precum cea din cartea semnalată, pas cu pas,  Dacia  (ca „ţară a oamenilor apei“) ... rediviva !" -  Prof. univ. dr. Petru IOAN – Iaşi

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0575 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
7.4.13