Destinul ascuns în numere - Eduard Agachi
DESCRIERE
Destinul ascuns în numere
Eduard Agachi
Interesul omului atât pentru universul exterior, cât şi pentru cel interior fiinţei sale s-a manifestat neîncetat de-a lungul mileniilor. Dorinţele omului de a scoate la lumină ceea ce se ascunde în întuneric, de a descoperi misterul creaţiei şi de a înţelege scopul său pe acest pământ l-au îndemnat să-şi ridice nu doar privirea, ci şi gândirea spre ceruri în căutarea unor răspunsuri. Cerurile înseamnă sferele înalte ale raţiunii, spaţiul dominat de puterea care ne-a creat şi ne-a dat viaţă, precum şi originea întregii existenţe. Legătura omului cu înălţimile cunoaşterii se dovedeşte prin inteligenţa dobândită şi se desăvârşeşte prin înţelepciune.
De-a lungul evoluţiei sale, prin semnele pe care le-a lăsat în urmă, omul a întreţinut o legătură continuă cu divinitatea, în virtutea credinţei într-o forţă superioară. Ritualurile săvârşite respectă în linii mari aceleaşi teme în cele mai însemnate culturi ale lumii: naşterea, botezul, cununia, jertfa, mărturisirea, iniţierea, moartea şi altele asemănătoare. Fiecare dintre acestea simbolizează trecerea omului printr-o etapă importantă a vieţii, în săvârşirea ritualurilor sunt folosite cuvinte şi formulări speciale, gesturi solemne şi obiecte simbolice într-o desfăşurare ceremonială a evenimentelor.
Cifrele, la rândul lor, au un rol simbolic în exis-tenţa omului. Dincolo de valoarea cantitativă pe care o indică şi cu care suntem familiarizaţi cu toţii, cifra are o semnificaţie suplimentară, aşa cum, de exemplu, bariera coborâtă de-a lungul drumului semnalează că este interzis să mergem mai departe. Bariera este o bucată de metal sau de lemn, colorată cu vopsea şi antrenată de un mecanism care o pune în mişcare. Semnificaţia mai profundă a barierei constă însă în informa-ţia că îţi vei pune viaţa în pericol dacă o depăşeşti, că pătrunzi pe un teritoriu străin, privat sau de altă natură. La fel se întâmplă şi în cazul cifrelor, care deţin în profunzimea descrierii lor informaţii despre lumea înconjurătoare, despre natura evenimentelor care se întâmplă, despre lucruri, locuri, fiinţe şi fenomene, fiind simboluri ale însuşirilor, ale trăirilor celor mai diferite, ale culorilor sau ale voinţei unui om.
Descrierea unei cifre este foarte vastă şi acoperă orice domeniu dorim să studiem. Limitele însuşirilor unei cifre trebuie însă respectate cu atenţie. Este adevărat că putem cuantifica prin limbajul numerologic atât un sentiment, cât şi o activitate, sau că putem încadra în limitele cifrelor atât o trăsătură de caracter, cât şi momentul desfăşurării unui proiect. Simbolul numerologic este amplu, însă este precis şi limitat pentru fiecare cifră. în acest sens am observat de-a lungul anilor cele mai multe erori. Mulţi dintre cei care studiază ori practică numerologia se limitează la semnificaţiile de bază ale cifrelor şi evită să pătrundă înţelesurile mai profunde ale acestora - pe de o parte pentru simplificarea discuţiei, pe de altă parte din lipsa unei înţelegeri cores-punzătoare dobândite prin practică.
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,70 leiPRP: 82,00 lei
Promoţii
-- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
- 69,70 leiPRP: 82,00 lei
RECENZII