Interpretări la Platon - Constantin Noica

Ediţie îngrijită şi cuvânt înainte de Grigore Vida

„Expresia amicus Plato… e a lui Platon însuși înainte de-a fi a detractorului lui Platon. Niciodată nu ești în tihnă cu Platon. Gândirea lui riscă. Întreg efortul dialectic înseamnă consimţire la risc. Iar de fiecare dată totul poate cădea. Consimţi la această aventură? Ești apt să-l înţelegi pe Platon. Dacă nu, te poţi mulţumi cu adevărurile școlii. Platonismul întreg, și cu el doctrina lui Socrate, ar reprezenta o mare platitudine dacă s-ar reduce la a spune: trebuie să știm «exact» despre ce vorbim. Socrate și Platon n-ar fi fascinat cultura veacurilor dacă ar fi adus simpla exigenţă de exactitate în discursurile noastre. Dincolo de cunoștinţele exacte ne mai trebuie o știinţă: e știinţa Ideilor.“ – CONSTANTIN NOICA

„Volumul de faţă reunește toate textele lui Noica despre Platon publicate în perioada de după război. În timp ce Descartes, Kant și, în final, Hegel au fost ca niște trepte pentru Noica, de Platon nu s-a despărţit niciodată. Neîndoielnic, pe Noica îl atrăgea faptul că gândirea lui Platon se pune mereu pe sine la încercare, dar, mai mult decât atât, ceea ce trebuie că îl făcea să revină mereu la filozoful antic era meditaţia pe care o găsea la acesta asupra relaţiei dintre real și ideal; căci marea temă a filozofiei lui Noica ar putea fi considerată felul în care «realul se împletește cu idealul». Noica repetă cu fiecare prilej că Ideea platonică nu este supra-instituită realului, dublându-l pe acesta, că nu este «transcendentă», așadar, ci mai degrabă «transcendentală», întemeietoare a realului. Deși admite că Platon încurajează prea des evaziunea din real, totuși lumea Ideilor «nu e în ceruri», ci «Ideile se întorc asupra realului, se împlântă în el, absorbite parcă. Ideile sunt setea realului». Potrivit lui Noica, la esenţă se ajunge întotdeauna răsfrângând realul asupra lui însuși, iar Ideea este o ridicare spre esenţial, dobândind arheul lucrurilor.“ – GRIGORE VIDA