Scurta privire asupra initierii
DESCRIERE
Scurta privire asupra initierii
Rene Guenon
Tema abordata in acest volum este „calea initiatica” drept tel al existentei umane din punct de vedere traditional. Prin analiza clara si pertinenta, autorul ofera o imagine justa a ceea inseamna in mod traditional o initiere, ajutandu-ne sa o distingem de tentativele de imitatie periculoase care deja incepusera sa invadeze domeniul spiritualitatii in timpul vietii lui Guénon, si in zilele noastre cu atat mai mult.
Asa cum a explicat pe larg si in alte lucrari ale sale – Omul si devenirea sa dupa Vedanta, Simbolismul crucii, Starile multiple ale fiintei – René Guénon foloseste conceptul de traditie pentru a numi „ceea ce este transmis”, ceea ce ajunge la noi printr-un gen de cunoastere care nu este rationala, ci revelata, si care se refera la Principiul unic, la ceea ce este esential, la Dumnezeu in ultima instanta.
Pentru ca o fiinta sa poata fi initiata, trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:
- sa aiba o predispozitie naturala care o califica;
- sa se ralieze la o organizatie traditionala care are o filiatie neintrerupta;
- sa treaca anumite teste sau incercari;
- sa primeasca transmisia unei influente spirituale.
Odata primita initierea, ea nu mai poate fi respinsa: initiatul nu se poate sustrage din organizatia din care face parte dandu-si demisia, cum ar face daca ar fi vorba despre o grupare profana. Influenta spirituala pe care a primit-o il insoteste mereu de acum inainte, fiind ca o „a doua nastere”.
Aceasta carte a aparut pentru prima oara in 1946 si cuprinde mai multe articole publicate de René Guénon in revistele Le Voile d'Isis si Etudes Traditionnelles intre 1932 si al Doilea Razboi Mondial.
*
„[…] ezoterismul este, cu adevarat, in raport cu exoterismul religios, ceea ce este spiritul in raport cu corpul, asa incat, daca o religie a pierdut orice punct de contact cu ezoteris-mul, nu mai ramane decat «litera moarta» si formalism neinteles, caci ceea ii dadea viata era comunicarea efectiva cu centrul spiritual al lumii, care nu poate fi stabilita si mentinu-ta constient decat prin ezoterism si prin prezenta unei organizatii initiatice veritabile si regulare.”
„[…] eficacitatea riturilor este in intregime independenta de ceea ce valoreaza in el insusi individul care indeplineste ritul; aici conteaza exclusiv functia, si nu individul ca atare; cu alte cuvinte, conditia necesara si suficienta este ca acesta sa fi primit in mod corect puterea de a indeplini un asemenea rit; n-are nicio importanta daca nu-i intelege cu adevarat semnificatia si chiar daca nu crede in eficacitatea lui, acest fapt neputand impiedica ritul sa fie valabil daca toate regulile prescrise au fost respectate cum trebuie.”
René Guénon
CUPRINS
Cuvant inainte 9
I. Cale initiatica si cale mistica 15
II. Magie si misticism 21
III. Diverse erori privind initierea 27
IV. Despre conditiile initierii 33
V. Despre regularitatea initiatica 39
VI. Sinteza si sincretism
VII. Impotriva amestecului formelor traditionale 57
VIII. Despre transmisiunea initiatica 63
IX. Traditie si transmisiune 71
X. Centre initiatice 77
XI. Organizatii initiatice si secte religioase 85
XII. Organizatii initiatice si societati secrete 91
XIII. Despre secretul initiatic 105
XIV. Despre calificarile initiatice 113
XV. Rituri initiatice 129
XVI. Ritul si simbolul 135
XVII. Mituri, mistere si simboluri 141
XVIII. Simbolism si filosofie 151
XIX. Rituri si ceremonii 159
XX. Despre „magie ceremoniala” 165
XXI. Despre pretinsele „puteri” psihice 173
XXII. Respingerea „puterilor” 179
XXIII. Consacrari si rituri initiatice 185
XXIV. Rugaciunea si incantatia 193
XXV. Despre incercarile initiatice 210
XXVI. Despre moartea initiatica 207
XXVII. Nume profane si nume initiatice 213
XXVIII. Simbolismul teatrului 219
XXIX. „Operativ” si „speculativ” 225
XXX. Initiere efectiva si initiere virtuala 231
XXXI. Despre invatamantul initiatic 235
XXXII. Limitele mentalului 243
XXXIII. Cunoastere initiatica si „cultura” profana 249
XXXIV. Mentalitate scolara si pseudoinitiere 255
XXXV. Initiere si „pasivitate” 261
XXXVI. Initiere si „serviciu” 269
XXXVII. Darul limbilor 275
XXXVIII. Roza-Cruce si Rozicrucieni 281
XXXIX. Mari mistere si mici mistere 289
XL. Initiere sacerdotala si initiere regala 295
XLI. Cateva consideratii asupra hermetismului 301
XLII. Transmutare si transformare 309
XLIII. Despre notiunea de elita 317
XLIV. Despre ierarhia initiatica 323
XLV. Despre infailibilitatea traditionala 329
XLVI. Despre doua devize initiatice 337
XLVII. „Verbum, Lux et Vita” 343
XLVIII. Nasterea Avatarului 349
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 104,50 leiPRP: 110,00 lei
- 41,65 leiPRP: 49,00 lei
- 34,00 leiPRP: 40,00 lei
Promoţii
-- 23,00 leiPRP: 27,15 lei
- 29,00 leiPRP: 32,60 lei
- 22,00 leiPRP: 25,00 lei
RECENZII