Secretul mulțumirii – De fapt eu pe tine te iubesc - Marius Ghidel
DESCRIERE
Secretul mulțumirii – De fapt eu pe tine te iubesc
Marius Ghidel
Atunci când un om deține cunoaștere și încă una aducătoare de soluții practice pentru suferința omenească, atunci când sufletul se poate ridica, grație acestei cunoașteri spirituale, din căderile și din inconștiența sa, înseamnă că omul își împlinește destinul pentru care a venit în trup. Poate că este și cazul lui Marius Ghidel, care aduce, prin această nouă carte, învățături spirituale care, aplicate zi de zi, pot schimba viața unui om.
Faptul că ne abatem de la iubire ne duce în suferință și ne îmbolnăvește pe toate planurile, spune Marius Ghidel. El ne învață și în această carte cum să facem pașii necesari și care sunt acești pași pe care, dacă i-am face, ne-am reconecta cu Voința Divină și cu puterea energiei divine de a ne vindeca sufletul, trupul și viețile, în întregime.”
Textele sunt de fapt intrări în câmpuri. Nu urmăresc o coerență între ele, nu folosesc mintea. Este un dialog cu fiinţe din altă lume. Doar le strâng pe multe foi, într-o anumită stare, dar nu le pot organiza. Sunt depăşit de multitudinea lor. Uneori ei repeta lucruri, acolo unde noi nu înţelegem sau nu acceptăm sau rezistăm. Nu am făcut un efort de simplificare pentru că ele funcţionează ca o incantaţie, adică fiecare cuvânt este important şi am un respect faţă de acestea. Până şi repetiţia din multe puncte de vedere, are rostul ei de fixare şi o desluşire mai bună. Doar se transmite o înțelepciune: MESAJE DIN LUMEA DE DINCOLO. Este o convorbire cu cineva din infinit.
Citiți această carte detașat, lăsând spiritul critic deoparte. Încercați să abandonați egoul și veți simți mesajul acestei cărți.
Repetițiile încearcă să spargă niște tipare greșite, niște concepții eronate create pe parcursul vieții.
Încercați să lăsați mintea critică la o parte. Cartea transmite o stare însă nu căutați nici această stare și ea va veni. Și atunci înțelegerea vă va cuprinde.
Fragmente din cartea ”Secretul Mulțumirii” (Editura Dharana), autor Marius Ghidel.
TRANSFORMI ORICE NEGATIVITATE SAU ATAC ÎNTR-UN GÂND POZITIV, ÎNCURAJATOR, DE APRECIERE ȘI MULȚUMIRE
„Uite un joc al mulțumirii și recunoștinței, un joc de apreciere: caută motive de mulțumire și recunoștință în fiecare lucru pe care oamenii îl critică. Uită-te la partea pozitivă a lucrurilor. Asta te va întări în iubire. Transformă negativitatea în dragoste, apreciere, mulțumire și recunoștință. Și să vezi cum se vor opri din comentarii, îi influențezi. Și nu doar un argument, ci mai multe, până obții în tine o stare de înțelegere și nu mai sunt contra argumente. Când obții acea stare de evidență și bucurie, ceilalți se vor opri din acuzații și învinuiri. Să vezi ce putere are ce gândim noi! Și apoi poți face asta tot timpul: transformi orice negativitate sau atac într-un gând pozitiv, încurajator, de apreciere și mulțumire. Atunci nu vei mai putea să gândești negativ. În punctele unde ești legat de lume, ia inversul lor și adu argumente inversului până obții o stare de bucurie interioară. Unde oamenii au negativitate sau judecată, ia inversul acelor spuse și adu argumente inversului până obții o stare de relaxare, de liniște și pace, de bucurie. Apoi, orice ar zice ei, tu imediat ai un contra argument pozitiv și nu lași ca negativitatea să pătrundă în adânc. Că te pot influența. Poți lua programul lor dacă nu ai antivirus. Ăsta este tot secretul”.
„Zi mereu: și ce dacă, la ce i-a folosit? Și lași totul să treacă pe lângă tine. Nu pui la inimă nimic. Noi suntem îngeri și, pentru îngerii de la prag, lumea aceasta nu există. Deci nu există nimic care să ne afecteze. Supărarea noastră vine din faptul că noi credem că suntem umani, când de fapt suntem în continuare îngeri”.
„Omul te iubește cu iubirea din tine pentru el. Când femeia se supune bărbatului începe vindecarea relației lor. Dacă reproșează, are orgoliu, va avea necazuri. Răutatea te va doborî. Binevoirea te va ridica. Când ai spus o acuzație, ai și tăiat legătura cu Dumnezeu și a și început distrugerea realității și destrămarea vieții. Dacă îl distrugem pe celălalt, ne distrugem pe noi. Umanul trebuie așezat în raportul lui. A lua și a reține pentru noi trebuie să fie mai puțin decât a dărui. Umanul este cel mai mare pericol pentru că la atașament îți ia din viață și te omoară. Când ești în divin, totul e foarte potrivit. Când renunți la tine, numai El este și îți va face viața frumoasă. Ești cel mai ocrotit când ești cel mai smerit. Nu contează cum sunt oamenii, tu iubește-i. Soluția? Să iubești oamenii indiferent cum sunt ei. Nu aștepta nimic de la ei, nu e nevoie să îți dea nimic”.
„Primești din ceea ce dai. Ceea ce aștepți de la aproapele tău, dă tu întâi. Te duci tu întâi la el și îi spui: te iubesc. Nu e nevoie să întrebi nimic, sau să reproșezi, să ceri nimic: că de ce nu ai făcut aia? În fiecare dimineață și seară spune: te iubesc. Dăruirea de sine și restrângerea sunt raiul”.
„De ce nu iubesc oamenii? Iubirea lor este prezența lui Dumnezeu? Nu dăruiesc suficient ca să-L simtă pe Domnul. Dacă El este iubire și ei Îl resping, pot iubi fără El? În lipsa abandonului de sine nu este iubire. Întâi dăruiești și atunci iubești. Oamenii nu vor să dăruiască din prea plinul lor de bine și de aceea nu pot să iubească. Binele le ia puterea iubirii. Manifestarea dăruirii și predării de sine este dragostea. Copiii își iau dragostea din mamă mai mult. Dacă mama nu stă cu copiii, atunci ei nu primesc dragoste, adică hrană pentru suflet. Dacă tu nu stai cu Dumnezeu, adică stai în plăcerile tale, tu nu ai cum să iubești. A iubi însemnă a nu-ți face plăcerile simțurilor.
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 69,90 lei
- 69,90 leiPRP: 82,00 lei
Promoţii
-- 35,70 leiPRP: 42,00 lei
- 26,00 leiPRP: 29,00 lei
- 17,00 leiPRP: 19,00 lei
RECENZII